Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane lansează campania națională de prevenire a traficului de persoane Închisoarea nu este doar între gratii! Libertatea unei victime a traficului de persoane depinde de alegerile tale!.
Campania este lansată în cadrul proiectului „Constinuarea consolidării capacității de combatere a traficului de persoane cu accent pe prevenire, cooperare și recuperarea produselor infracțiunii”, finanțat de Comisia Europeană.
Campania se va derula pe o perioadă de şase luni, până în luna decembrie 2022 și va fi susținută de două persoane publice, Dorian Popa și vloggerul Zaiafet.
„Ne dorim ca prin materialele realizate cu sprijinul celor două celebrități să putem accesibiliza și promova mesajele antitrafic destinate descurajării cererii în rândul cetățenilor români și astfel să putem contribui la popularizarea unui trend de conștientizare și denunțare a comportamentelor care conduc la exploatarea persoanelor vulnerabile”, transmit reprezentanţii Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.
Materialele care vor susține campania outdoo, mai spun aceştia, sunt diversificate și adaptate publicului targetat și vor contribui în egală măsură la promovarea numărul TelVerde 0800 800 678 și al site-ului agenţiei, în vederea accesării acestor canale de comunicare pentru informații suplimentare.
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, îndeplinind rolul de raportor naţional.
Ultimele comentarii