Primăria Timișoara a trimis spre aprobare Consiliului Local un proiect de investiție care vizează schimbarea a aproape 2800 de aparate de iluminat stradal cu lămpi LED întinse, pe 64 de străzi din oraş. Sistemul va funcționa prin telegestiune și va permite controlarea intensităţii luminoase, reducând şi consumul de energie electrică, şi emisiile de dioxid de carbon.
Proiectul care cuprinde documentația de avizare a lucrărilor de intervenție a primit avizul Comisiei Tehnico-Economice al Primăriei Municipiului Timișoara și urmează să fie supus aprobării Consiliului Local, anunţă oficialii Municipalităţii.
Sistemul va funcționa prin telegestiune și va permite controlarea intensităţii luminoase pentru mai multe artere principale și străzi conexe. În urma schimbării sunt estimate reduceri de consum de aproximativ 73% (de la 2.346.298 kwh/an la 628.513 kwh/an) și echivalentul a 455 de tone de emisii dioxid de carbon, mai spun reprezentanţii Primăriei.
„Lucrăm la două tipuri de proiecte: pe de-o parte un proiect mare de modernizare a sistemului de iluminat existent, care se întinde în foarte multe zone din oraș unde avem un consum mare de energie. Aici, prin introducerea noilor tehnologii, vom avea un consum mai mic de curent și facturi mai mici la plată. Și încă două proiecte mai mici, de introducere a iluminatului public, în Calea Buziașului – pe str. Siemens și str. Drubeta – şi pe str. Iosif Sârbu, de unde am primit multe solicitări din partea cetățenilor care locuiesc în aceste zone. Peste tot utilizăm tehnologie care ne permite să controlăm individual lămpile și să modificăm intensitatea luminii în funcție de lumina naturală sau în zonele periculoase: de exemplu, lămpile de la trecerile de pietoni vor avea o intensitate luminoasă mai mare. Iar, în plus, atunci când se defectează ceva, sistemul ne trimite alerte și nu mai depindem de sesizările cetățenilor pentru remedierea rapidă”, declară primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Prima fază a proiectului vizează modernizare a iluminatului public, cu o valoare estimată de peste 14.5 milioane de lei (TVA inclus) şi un termen de realizare de 13 luni de la eliberarea ordinului de începere, vizează străzile: 1 Decembrie, 20 Decembrie 1989, 3 August 1918, Academician Alexandru Borza, Amurgului, Andrei Șaguna, Aristide Demetriade (segment Diviza 9 Cavalerie – Avram Imbroane), Aurel Cosma, Budai Deleanu, C.D. Loga, Calea Martirilor (segment Lidia – Arieș), Camil Petrescu, Carol Telbisz, Cicio Pop, Cloșca, Colonel Enescu, Corneliu Coposu, Dacilor, Dâmbovița, Dimitrie Cantemir, Divizia 9 Cavalerie, Dr. Iosif Nemoianu, Dr. Liviu Gabor, Dr. Nicolae Paulescu, Eroilor de la Tisa, Gheorghe Adam, Gheorghe Andrasiu, Gheorghe Lazăr (segment Gheorghe Dima – Cetății), I. C. Brătianu, Hector, I. C. Brătianu, Iepurelui, J.H. Pestalozzi, Janos Bolyai, Liviu Rebreanu (segment Calea Șagului – Calea Martirilor), Ludwig van Beethoven, Martin Luther, Martir Leontina Banciu, Michelangelo, Mihai Eminescu, Mihail Kogâlniceanu, Miresei, Nikolaus Lenau (parcare), Ovidiu Balea, Panait Istrati, Paris, Patriarh Miron Cristea, Piața I.C. Brătianu, Piatra Craiului, Pod Dacilor, Proclamația de la Timișoara, Piața Badea Cârțan, Rene Brasey, Revoluției 1989, Stântul Ioan, Sivliu Bejan, Simion Bărnuțiu, Splaiul Nistrului – Galațim Ștefan cel Mare (parțial), St. O Iosif, Take Ionescu, Traian Grozăvescu, Vasile Pârvan.
A doua fază a proiectului vizează extinderea iluminat public în parcarea de pe Calea Buziașului – str. Siemens. Acesta are o valoare totală estimată de 1,3 milioane de lei (TVA inclus) şi o durată de realizare a proiectului tehnic și al execuției de nouă luni, de la eliberarea ordinului de începere. Proiectul vizează amplasarea a 52 de aparate, 13 stâlpi metalici şi o rețea electrică de 1,2 km.
A trei fază a proiectului vizează extinderea iluminatului public str. Drubeta nr. 97, în parcarea din spatele blocului, şi pe str. Iosif Sârbu”. Valoarea totală estimată de 560.000 de lei (TVA inclus), cu o durată de realizare a proiectului tehnic și al execuției de 6 luni, de la eliberarea ordinului de începere. Proiectul vizează amplasarea a 20 de aparate, 13 stâlpi metalici şi o rețea electrică de 331 m.
Proiectele au fost aprobate de Comisia Tehnico-Economică din cadrul Primăriei, ultimul for de avizare înainte de susținerea proiectelor în fața Consiliului Local. Urmează achiziționarea serviciilor de proiectare tehnică și execuție.
La cele trei proiecte, transmit oficialii Municipalităţii, se adaugă alte două investiții în modernizarea iluminatului public timișorean. Un proiect este în faza de în implementare şi vizează iluminatului public pe trei artere: Torontalului, Aradului și Sever Bocu. Valoarea acestuia este de aproximativ un milion de lei, fonduri provenite de la Agenția Fondului pentru Mediu. Al doilea proiect vizează modernizarea iluminatului de pe 24 de străzi şi are o valoare de 9,1 milioane de lei, din bugetul loca. Acesta a intrat în licitație pentru proiectare și execuție.
Ultimele comentarii