“Imaculat”, proiecție în avanpremieră la Timişoara, preambul la “Ceau, Cinema!”

Filmul Imaculat – o poveste de supraviețuire până la un punct, mai apoi devine o poveste de eliberare –va fi prezentat în avanpremieră la Timișoara, în 23 martie, începând cu ora 19, la Faber. La eveniment vor participa regizoarea Monica Stan și actrița Ana Dumitrașcu, care joacă rolul principal.

 

Imaculat, film distribuit de Follow Art Distribution, așează în fața cinefililor o îmbinare puternică între imagine și cuvânt. O dramă psihologică, în care personajul principal ajunge să fie acaparat, subjugat, în vreme ce intervențiile celor care ar fi trebuit să îl apere, ale personalului medical, se întâmplă exclusiv în situații extreme.

Filmul ne prezintă o poveste de supraviețuire până la un punct. Mai apoi devine o poveste de eliberare. Când Daria intră într-o clinică de dezintoxicare ca să se lase de heroină, inocența ei o salvează de avansurile bărbaților din interior și în mod surprinzător aceștia îi oferă protecție. Admirată și ocrotită de toți, Daria se bucură de atenție, până când află că orice tratament special se plătește pe măsură.

Filmul îi are în rolurile principale pe Ana Dumitrașcu, Vasile Pavel și Cezar Grumăzescu, alături de care apar și Rareș Andrici, Ilona Brezoianu, Bogdan Farcaș, Ionuț Niculae, Florin Hrițcu, Tiberiu Dobrică, Ninel Petrache, Dan Ursu, Ozana Oancea, Diana Dumbravă și Cristina Buburuz.

Povestea este inspirată dintr-o experiență personală prin care am trecut într-un moment în care nici nu mă gândeam că voi face film. De fapt nu știam nici măcar ce voi face cu viața mea, eram complet confuză, dar știam că tocmai trăisem o experiență extraordinară. Învățasem ceva care mă schimbase pentru totdeauna și care nu putea fi ținut doar pentru mine. Distilarea acestui «ceva» și transpunerea sa într-un limbaj cinematografic a fost însă un proces îndelungat și complex care abia acum s-a putut materializa într-un film. A fost o cercetare minuțioasă a genului de relații care se creează în contextul unei dinamici de grup aflat într-un mediu izolat și claustrant și a modului în care aceste relații de putere ne alterează profund simțul propriei identități. „Imaculat” este o poveste despre seducție, dar nu doar într-un sens convențional. E seducția propriei imagini și a oglindirii tale în ochii celuilalt”,   declară regizoarea Monica Stan.

Debutul în lungmetraj al regizorilor Monica Stan și George Chiper-Lillemark, filmul Imaculat, a primit în 2021, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, premiul pentru regizori aflați la debut, „Luigi De Laurentiis Award Lion of the Future”, precum și premiul principal al secțiunii, „Giornate degli Autori Director’s Award”. Monica Stan, a cărei experiență a fost punctul de plecare către spunerea acestei povești, a primit premiul pentru cel mai bun scenariu intitulat „Autrici under 40” din partea „Venezia a Napoli. Il cinema esteso”.

Biletele pot fi achiziționate online de pe www.iabilet.ro și fizic, la barul Ambasada din cadrul Faber, iar prețul unui bilet este de 15 lei. Filmul va ajunge în cinematografe în luna mai.

Asociaţiile Pelicula Culturală şi Marele Ecran organizează, începând din 9 martie, o serie de proiecţii de film înaintea ediţiei a noua a Festivalului “Ceau, Cinema!”, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

 

 

 

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=qynVXaj8P6s

Print Friendly, PDF & Email