Două școli din Fratelia și Fabric, dotate cu scaune stomatologice

Două școli de cartier din Timișoara au fost dotate cu câte un scaun stomatologic. „Este doar începutul unui proiect de readucere a serviciilor stomatologice care lipsesc azi copiilor, în școlile Timișoarei”, spune consilierul local USR Răzvan Stana, iniţiatorul acţiunii.

 

Cele două scaune stomatologice au ajuns la Şcolile Gimnaziale nr. 1 și nr. 15 din cartierele Fratelia și Fabric, unde învață câteva sute de copii. „Este doar începutul unui proiect de readucere a serviciilor stomatologice care lipsesc azi copiilor, în școlile Timișoarei. Acesta este un exemplu de colaborare între legislativ și instituțiile executive din Timișoara și Timiș”, declară consilierul local USR Răzvan Stana, sprijinit în acest demes de al Primăria Timișoara, Serviciul de Medicină Școlară, Inspectoratului Școlar Județean Timiș și Colegiul Medicilor Stomatologici din Timiș.

Răzvan Stana Foto: USR Timiş

„Suntem bucuroși să mai facem astfel un pas către ceea ce ne angajam atunci când ni s-a oferit votul: sănătate pentru copiii timișoreni, dotări în cabinetele școlare și grijă a administrației pentru viitor. Vor urma și alte proiecte în școli, în sprijinul educației și sănătății elevilor și vă vom ține la curent cu evoluția acestora”, a declarat consilierul local USR Răzvan Stana. Acesta a fost sprijinit în demesul său de Primăria Timișoara, Serviciul de Medicină Școlară, Inspectoratului Școlar Județean Timiș și Colegiul Medicilor Stomatologici din Timiș.

Răzvan Stana atrage atenţia că de ani de zile în școlile din Timișoara nu mai există cabinete stomatologice şi spune că aceste două scaune stomatologice vor fi integrate într-un proiect de educație sanitară stomatologică, unde vor putea participa și copii din alte școli, astfel încât numărul beneficiarilor de tratamente stomatologice să crească.

Print Friendly, PDF & Email