Teatrul Basca continuă procesul de accesibilizare a culturii prin proiectul Teatru în curtea ta. Prin intermediul acestuia aduce două spectacole de teatru, producție proprie, în patru localități rurale din Banatul Montan, în care accesul la cultură este foarte limitat sau chiar inexistent.
Unul dintre spectacolele prezentate va fi Altă zi cu soare, produs de Teatrul Basca. Acesta vorbește în mod direct despre naționalizarea pământurilor în anii 50, în Banat, despre modul în care s-au opus unii dintre țărani acestei încercări prin care statul îi lăsa fără proprietate. Textul pornește de la o poveste reală, culeasă de dramaturgul Andrei Ursu, în satul timişean Zorani, și a avut premiera la Festivalul TEZST din Timișoara.
Al doilea spectacol Casa cu maimuțe, este rezultatul unui proces de cercetare, un proiect realizat cu sprjinul AFCN în 2020, care îi duce pe spectatori în lumea de poveste a cartierului Fabric printr-o serie de micro-istorii grupate în scene de două – trei personaje sau monologuri.
Prima ieșire la sat cu cele două spectacole a avut loc în 25 septembrie, în localitatea Coșteiu de Sus, din Timiș, în curtea doamnei Emilia, cunoscută în zonă pentru activități care aduc laolaltă atât turiști din țară, cât și comunitatea locală, într-un cadru organizat și primitor.
Următoarele reprezentații vor avea loc în 23 octombrie tot în Timiş, la The Village și la Școala Primară din Buzad, în 30 octombrie la Casa 3 Compas din Văliug, judeţul Caraș-Severin, iar în 7 noiembrie la Scena de pe deal, din localitatea timşeană Murani.
„Ne bucurăm că avem ocazia să ducem munca pe care o facem în mediul rural, pentru că aici, comparativ cu viața din mediul urban, orice prilej de cultură se transformă într-un soi de sărbătoare. Credem în teatru ca spațiu de întâlnire, care aduce doar beneficii și reamintește publicului despre valorile comune pe care le-am putea împărtăși cu toții, acelea de empatie, solidaritate, acceptare și înțelegere”, spune președinta Asociația Solidart și a Teatrului Basca, Ana Maria Ursu.
Accesul la reprezentații este gratuit, în limita locurilor disponibile, şi cu respectarea normelor de siguranță în vigoare din fiecare localitate. Proiectul Teatru în curtea ta este co-finanțat de Consiliul Județean Timiș.
Ultimele comentarii