Noul regulament de publicitate stradală a fost prezentat consilierilor locali, în cadrul unui grup de lucru la care au participat consilieri locali din toate partidele. Noul regulament urmează să intre în dezbatere publică, iar apoi va ajunge în dezbaterea Consiliului Local Timișoara. „Acest nou regulament ne va permite să eliminăm debandada vizuală din oraș”, spune primarul Dominic Fritz.
„Timișoara nu mai are un regulament de publicitate stradală din 2013, când vechiul regulament, ce data din 2009, a fost abrogat de drept. De mai bine de opt ani, nu există nicio reglementare pentru amplasarea pe domeniul public a mesh-urilor, panourilor și altor materiale publicitare. Acest nou regulament are ca principale obiective curățarea vizuală a orașului și punerea în valoare a arhitecturii și ansamblurilor arhitecturale. Readucem civilizația pe spațiul public al orașului. Beneficiile pentru timișoreni sunt un oraș mai curat, mai ordonat și apropiat de idealurile timișorene”, declară primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Prin noul regulament propus se stabilesc patru zone de publicitate în Timișoara, şi anume:
Zona de publicitate restrânsă 1 (Cartierul istoric Cetate, Parcul Civic, Botanic, Zona C.D.Loga și B-dul M.Eminescu, Fabric, Elisabetin, Iosefin, Campusul Universitar, Abator, Pestalozzi, Piața Badea Cârțan, Take Ionescu, Str. Oituz-Popa Șapcă ).
Aici va fi permisă doar amplasarea firmelor și meshurilor sub formă de plasă de protecție pe schele, panouri publicitare citylight pe domeniul public cu modul electronic de transmitere a datelor, citylight în lateralul refugiilor de călători, panouri pentru informații de interes public, culturale, sportive.
Astfel, vor fi eliminate meshurile din zona de publicitate restrânsă, cu excepția celor de pe schele. În Zona de publicitate restrânsă 1, având în vedere că aici se află numeroase clădiri istorice, acestea vor fi permise doar dacă se reproduce și imaginea construcției după restaurare, iar publicitatea comercială este permisă pe cel mult 25% din suprafața asupra căreia se intervine. Aceste meshuri se vor autoriza odată cu autorizarea organizării de șantier, autorizația fiind valabilă pe toată durata acestuia.
Zona de publicitate restrânsă 2 (interior inel IV – ZPR1) în care vor fi permise, pe lângă cele de mai sus, bannere pe clădiri, ecrane luminoase pe clădiri, steaguri publicitare pe catargele existente, denumirile firmelor inscriptionate pe vitrine/uși de acces, copertine inscripționate cu denumirea firmei.
În Zona de publicitate restrânsă 2 vor fi permise mesh-uri pe schele doar dacă reproduc imaginea construcției după restaurare, iar publicitatea comercială este permisă pe cel mult 50% din suprafața asupra căreia se intervine. Și aceste autorizații sunt valabile pe toată durata șantierului, acestea fiind eliberate odată cu autorizarea organizării de șantier.
Zona de publicitate restrânsă 3 (axe de circulaţie majoră) în care vor fi permise doar bannere verticale și indicatoare directionale.
Zona de publicitate lărgită (teritoriul administrativ al Timișoarei, cu excepția ZPR) în care vor fi permise toate tipurile de mijloace de publicitate (inclusiv tip unipol de mari dimensiuni).
În exteriorul Inelului IV de circulație, respectiv ZPL, meshurile vor fi autorizate printr-un aviz de publicitate temporară.
Pirn noul regulament se propune interzicerea acoperirii cu orice mijloc de publicitate a suprafețelor vitrate, obiectivul fiind ca acestea să nu mai fie acoperite de reclame, astfel încât să nu permită vizibilitatea în interior. În Zona de publicitate restrânsă 2 şi în Zona de publicitate lărgită va fi permisă doar amplasarea de firme inscripţionate pe vitrine/ uși de acces în magazine.
Este reglementat, de asemenea, modul în care va arăta design-ul vitrinelor, sticla de tip transparent, incolor, obiecte expuse în vitrine la minimum 10 cm de acestea etc.
În noul regulament de publicitate stradală mai este prevăzut ca standardele de brand (de ex: Notar public) nu pot constitui pretexte pentru nerespectarea Regulamentului, orice signalistica, de la logo, brand etc. subordonându-se Regulamentului.
Dacă pe perioada de existență a mijlocului de publicitate titularul acesteia dorește schimbarea înscrisurilor fără a modifica forma, dimensiunea, suportul și mijloacele de prindere, nu este necesară emiterea unei noi autorizații de construire. Pentru asta, vor prezenta la Primăria Timișoara macheta color, autorizația de construcție inițială, avizul de la Direcția Județeană pentru Cultură (dacă este cazul) și raportul de verificare a sistemelor de ancoraj al sistemului publicitar.
Este permisă utilizarea ca suport publicitar doar a adăposturilor destinate publicului/stațiile de autobuz și tramvai. Pe chioșcuri de ziare și alte chioșcuri comerciale se va putea amplasa doar firma.
„Curățăm fațadele Timișoarei și repunem în valoare clădirile și monumentele orașului. Acest nou regulament ne va permite să eliminăm debandada vizuală din oraș prin reguli clare și simple de aplicat și respectat. De asemenea, ne dorim să încurajăm concurența reală pe piața publicității din Timișoara, creând condiții egale pentru toți operatorii. Totodată, creștem atractivitatea orașului pentru locuitori și turiști și creăm premisele pentru o mai bună promovare a evenimentelor culturale și pentru creștere economică prin turism. Nu în ultimul rând, facem ordine pe străzi în pregătirea Timișoarei pentru anul 2023”, mai spune primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Ultimele comentarii