Primăria Timișoara a suspendat hotărârea privind noua organigramă

Primăria Timișoara anunţă că, în urma sentinţei pronunţate ieri de Tribunalul Timiş – care a suspendat hotărârea privind noua organigramă a Municipalităţii –, sistează unele măsuri organizatorice, dar că pregăteşte recursul.

 

Hotărârea judecătorească emisă ieri de Tribunalul Timiş este executorie încă din această fază, chiar dacă Primăria are la dispoziție un termen legal de comunicare, ceea ce înseamnă că în acest moment, valabilitatea Hotărârii de Consiliu Local nr. 237/15 iunie 2021 – prin care a fost decisă noua organigramă – nu este afectată, însă sunt suspendate toate măsurile organizatorice care încă nu au fost puse în executare, transmit reprezentanţii Primăriei Timişoara: „Suspendarea are efect doar pe viitor și doar în condițiile dispuse de instanță și prevăzute în lege.”

Primăria Timișoara anunţă că va solicita un punct de vedere de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici cu privire la situația posturilor care nu au fost afectate de modificarea făcută prin HCL 237 şi menţionează că toate actele încheiate de la data intrării în vigoare a organigramei și până în prezent rămân valabile, dar sunt suspensive de executare.

Oficialii Municipalităţii transmit că termenele din dispozițiile de eliberare din funcție sunt suspendate, ca urmare a efectului hotărârii judecătorești, și vor începe să curgă din nou de la data la care se va pronunța o soluție în recurs sau până la judecarea definitivă a fondului. Astfel, funcționarii reîncadrați în noile structuri continuă activitatea în mod normal fără a le fi suspendat raportul de serviciu.

Concursurile pentru ocuparea noilor funcții create prin HCL 237 nu se mai organizează până la data la care se va pronunța o soluție în recurs sau până la judecarea definitivă a fondului, mai anunţă Primăria: „Sunt suspendate toate măsurile organizatorice care încă nu au fost puse în executare legate de organigramă. În consecință, formula organizatorică în care funcționează Primăria, până la o nouă sentință, este cea în vigoare astăzi.”

Primarul Dominic Fritz, aflat în concediu, transmite că decizia a Tribunalului Timiş, „care admite parțial și pe procedură, plângerea acestui mic grup, nu schimbă nimic din procesul de reformă început. O vom contesta în termenul legal, cu convingerea că, pe fond, instanța va face dreptate orașului.”

„Așteptăm să ni se comunice hotărârea și pregătim un recurs. Treaba noastră este să ne continuăm activitățile și proiectele în care suntem implicați pentru că depinde de noi ca instituția să continue să funcționeze și să producă dezvoltarea orașului, pe care ne-o dorim cu toții”, declară viceprimarul Ruben Lațcău.

În urma unui proces deschis de mai mulți angajați ai Municipalităţii și de sindicatul instituţiei, Tribunalul Timiș a decis ieri, în primă instanţă, suspendarea hotărârii prin care a fost aprobată noua organigramă a Primăriei Timișoara.

 

Print Friendly, PDF & Email