Teatrul Național din Timișoara a intrat în vacanță. Reprezentanţii Naţionalului timişorean spun că stagiunea care tocmai s-a încheiat le-a oferit numeroase provocări, dar, în egală măsură, și bucuria reîntâlnirii cu publicul.
Începută în aer liber, pe Scena A ut DOR, stagiunea 2020 – 2021 a putut programa pentru scurt timp reprezentații în sălile sale de spectacol, după care, timp de 6 luni, a fost alături de public prin programul online Teatru în direct. „Cei peste 20.000 de spectatori virtuali care au vizionat gratuit, în transmisiune directă, spectacolele programate de Teatrul Național, din octombrie 2020 până la finalul lunii aprilie a acestui an, au dat măsura justeții acestei inițiative pe care Teatrul Național a considerat-o o obligație morală și un răspuns la efortul societății de a-și recupera normalitatea și sănătatea spirituală, intelectuală și etică”, spun reprezentanţii Naţionalului timişorean.
Ediția a XXV-a a FEST-FDR a fost cu adevărat specială. Unul dintre foarte puținele festivaluri de teatru cu prezență fizică din România și nu numai, FEST-FDR – S.O.S. 2020 a reprezentat o adevărată gură de oxigen atât pentru public, cât și pentru actorii din teatrele invitate. Acordat la condițiile legale de prevenție, FEST-FDR a reunit 15 spectacole de teatru adaptate pentru reprezentarea în aer liber, pe Scena A ut DOR, confortul și siguranța spectatorilor fiind asigurate atât prin configurația spațiului dedicat publicului, cât și prin difuzarea live a spectacolelor pe ecranul de mari dimensiuni amplasat lângă scenă.
Un eveniment important al stagiunii care s-a încheiat este spectacolul Homer 2020, primul spectacol conceput și realizat în contextul pandemiei. Început online, cu repetiții dictate de distanțare și de masca de protecție, acest spectacol-triptic semnat de cei trei regizori ai Naționalului, Ion-Ardeal Ieremia, Mihaela Lichiardopol și Sabin Popescu, vorbește despre începuturi, despre comunicare și despre întâlniri, reamintindu-ne, prin eroii din Iliada și Odiseea, că ceea ce ne leagă pe toți, în viață, teatru și literatură, este Povestea.
În același context s-a înscris și premiera online a spectacolului Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese, de Radu Iacoban, realizat în cadrul proiectului Vocile orașului – Central Park, parte din Teritoriul „Locuri” din Programul Cultural Timișoara Capitală Europeană a Culturii, proiect realizat în parteneriat cu ATCEC și finanțat de Primăria Municipiului, spectacol apreciat atât de peste cei 2.200 de spectatori virtuali, cât și de publicul care i-a ovaționat pe actori după fiecare dintre reprezentațiile de la Sala 2, în lunile mai și iunie ale acestui an.
Așteptarea și emoția reîntâlnirii cu spectatorii au fost răsplătite de aplauzele și de entuziasmul publicului care s-a întors în sălile de spectacol ale Teatrului Național cu sentimentul regăsirii. Redeschiderea teatrelor pentru public a făcut posibilă premiera în Sala Mare a Teatrului Național a unuia dintre cele mai așteptate titluri din ultimul timp – Zorba Grecul, de Nikos Kazantzakis, pe textul lui Hristo Boicev, spectacol care, prin protagonistul său, în complexa interpretare a actorului Ion Rizea, s-a transformat într-un spațiu de nostalgie, reflecție și speranță față de cele mai antagonice sentimente pe care ni le impune propriul nostru prezent, atât de deconcertant.
În sfârșit, la finalul acestui sezon teatral, publicul a intrat în lumea complexă a lui Don Juan care, în interpretarea actriței Claudia Ieremia, transformă celebra poveste într-un spectacol modern, dinamic, provocator.
Atât pentru spectatori, cât și pentru Teatrul Național, această stagiune a însemnat și alt motiv de bucurie: nominalizarea UNITER a actorului Ion Rizea pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul din Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese, nominalizarea celebrului scenograf Helmut Stürmer pentru scenografia spectacolului Rinocerii, de Eugène Ionesco, și, deopotrivă, Premiul UNITER pentru întreaga activitate conferit scenografei Geta Medinski.
Reprezentanţii TNT anunţă că stagiunea 2021-2022 va începe cu o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești, programată între 28 august și 5 septembrie, „o ediție care va reuni spectacole pe cât de fascinante, pe atât de provocatoare”.
Ultimele comentarii