Primăria caută constructor pentru lucrările la Turnul de apă din Iosefin

Foto: Primăria Timişoara

Primăria Timișoara a lansat achiziția lucrărilor pentru refuncționalizarea Turn de Apă din Iosefin, care urmează să fi transformat în centru cultural.

 

Obiectul contractului îl reprezintă realizarea unor intervenții în cadrul unei construcții industriale clasate ca și momument istoric, în vederea obținerii unor spații expoziționale și de evenimente culturale. Se urmărește punerea în valoare a construcției, prin completarea ei și integrarea unei noi funcțiuni, care să cuprindă esența primară industrială a obiectivului, convertită într-o funcțiune publică socio- culturală, anunţă reprezentanţii Primărie.

Potrivit proiectului tehnic și caietelor de sarcini întocmite de proiectantul general SC Studio Unu de arhitectură SRL urmează să fie realizate:

  1. intervenții pentru obținerea de spații expoziționale si pentru evenimente culturale;
  2. amenajarea exterioară a Turnului de apă, ce presupune o rampă de acces către turn și amplasarea unei mici construcții (birou administrativ și grupuri sanitare), care împreună să constituie un aparat complex de intrare. Accesul în turn va fi un traseu pentru observarea construcției din exterior și care poate fi folosit ca spațiu expozițional. Se va demola gardul existent, se va amenaja terenul cu rampă de acces, se vor realiza gradene de beton si o copertină;
  3. spaţii în zona de intrare – cafenea conectată cu spațiul exterior, sală de expoziții, foaier, sală pentru activități culturale, iar la cota +45,50m-belvedere.

Valoarea estimată a contractului este de peste 6,5 milioane de lei fără TVA. Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA și este implementat de Primăria Timișoara-promotor de proiect, alături de Asociația Prin Banat-partener.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 3 august, ora 15.

 

Print Friendly, PDF & Email