Universitatea de Vest din Timișoara intenţionează să preia activitățile Observatorului Astronomic timișorean, în acord cu Filiala Timișoara a Academiei Române și cu Primăria Timișoara, Obervatorul fiind un obiectiv a cărui activitate a fost întemeiată de profesorul Ioan Curea.
De câțiva ani, administrația locală a studiat variante de a prelua administrarea Observatorului Astronomic timișorean, care însă nu s-au concretizat într-o formulă funcțională, reamintesc reprezentanţii Universităţii de Vest din Timișoara. Aceştia spun că UVT are o motivație obiectivă care explică solicitarea de a prelua activitățileObservatorului Astronomic timișorean, legată şi de istoria întemeierii Observatorului, și de activitățile universitare. Aceştia evidenţiază cinci motive care stau la baza acestei solicitări:
- Funcțional și profesional, la UVT se găsesc specialiștii care pot să operaționalizeze funcționarea acestuia: cadre didactice și cercetători, fizicieni, matematicieni, geografi.
- UVT susține programe de studii de licență, masterat și doctorat legate de domeniile de activitate ale Observatorului Astronomic, iar un număr semnificativ de studenți beneficiază de utilizarea acestuia în mod direct (fizică, matematică, geografie) sau prin intermediul disciplinelor complementare;
- UVT este singura instituție care, în ciuda faptului că nu a avut în patrimoniu acest Observator Astronomic, a organizat acțiuni și activități de popularizare a științei la care au participat anual sute de copii, elevi și tineri, așa cum au fost evenimentele de tipul Zilelor Porților Deschise la Facultatea de Fizică sau Noaptea Cercetătorilor;
- Are capacitatea, resursele materiale și mai ales resursele umane necesare repunerii în circuit a unui astfel de obiectiv. Acesta ar putea sa devină locul în care sute de studenți, de la fizică, matematică și geografie, în cadrul disciplinelor de specialitate, dar și din alte domenii, în cadrul disciplinelor complementare, ar putea să beneficieze de o infrastructură experimentală adusă la zi, dar și locul în care mii de elevi, în special din Timișoara și din județul Timiș, ar putea să beneficieze de vizite ghidate într-un viitor centru integrat de astronomie (observator astronomic, planetariu, săli de proiecție și săli de conferințe), ori locul în care mii de timișoreni ar putea să se relaxeze prin deschiderea parcului către aceștia, în linia binecunoscută a rolului asumat de UVT în comunitate, la fel cum s-a întâmplat cu parcul din bulevardul Vasile Pârvan nr 4 sau parcul din spațiul Oituz.
- Revenirea Observatorului Astronomic în patrimoniul UVT nu ar fi doar varianta optimă pentru funcționarea și revitalizarea acestuia, ar fi și o normală reparație morală, după ce Observatorul a aparținut UVT, fiind realizat, conceput și construit, prin munca voluntară a angajaților UVT.
„Având în vedere că istoria acestui centru de atracție științifică este legată de Universitatea de Vest din Timișoara, dar mai ales că obiectivul Observatorului Astronomic este unul axat pe activitățile de observare astronomică și popularizare a științei, considerăm firesc ca viitoarea administrare a acestuia să fie realizată de UVT. Suntem absolut convinși că cercetătorii și studenții facultăților UVT vor readuce la viață programe interesante dedicate studiului astronomic, pentru repunerea în valoare a rolului acestui Observator și deschiderea activității către publicul larg, reluând astfel o istorie frumoasă a Observatorului Astronomic timișorean, legată de profesorul Ioan Curea”, declară rectorul UVT, prof. univ. Marilen Pirtea.
Ultimele comentarii