Alin Nica: „Timişoara riscă să piardă titlul de Capitală Culturală Europeană”

Sursă foto: Facebook /Alin Nica

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, afirmă că Timişoara riscă să piardă titlul de Capitală Culturală Europeană 2023, Comisia Europeană convocând o şedinţă de urgenţă pe această temă, pentru joi, 22 aprilie, potrivit Agerpres.

 

Joi (22 aprilie – n.r) se va desfăşura o şedinţă de urgenţă convocată de Comisia Europeană, legată de Timişoara CCE 2023, pentru a vedea care sunt modalităţile de deblocare a proiectului Timişoara CCE 2023. Anul trecut am tras un semnal de alarmă în timpul fostei administraţii, când proiectul se blocase. Din păcate, Timişoara chiar riscă să piardă titlul de CCE. În 2019 a fost problema finanţării, care nu a fost rezolvată nici până acum. Toţi cei trei mari finanţatori, Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş şi Ministerul Culturii, nu şi-au ţinut angajamentele de finanţare a programului cultural în amplitudinea pe care au angajat-o prin dosarul de candidatură. În noiembrie 2020, Consiliul Judeţean nu plătise niciun leu către asociaţia care implementează acest proiect, nici măcar cotizaţia. Când am preluat eu mandatul, am făcut demersurile pentru plata a 750.000 de lei către asociaţie”, a declarat, citat de Agerpres, Alin Nica.

Acesta mais spune că, de la avertismentul său lansat anul trecut nu s-a înregistrat niciun progres vizibil, nici după schimbarea administraţiei locale.

„Vreau azi să trag un semnal de alarmă din postura de expert al Comisiei Europene – care ştie care sunt sensibilităţile şi neliniştile la nivelul CE –privind proiectul Timişoara 2023. Cred că este momentul să lăsăm orgoliile deoparte, este un proiect mult prea important pentru rivalităţi între cei care ar trebui să fie parteneri pentru succesul acestui proiect important pentru Timişoara. De aceea, îmi pun la dispoziţie întreaga mea expertiză de peste zece ani în acest domeniu (…). În prezent, această asociaţie pierde oameni de calitate şi dacă nu avem competenţa necesară să ducem proiectul la bun sfârşit, vom avea o problemă suplimentară”, a transmis preşedintele CJ Timiş, Alin Nica.

Acesta menţionează că CJ Timiş aşteaptă direcţia din partea principalului finanţator, Primăria Timişoara, privind viziunea pentru implementarea proiectului, fie păstrând asociaţia prezentă şi numirea noilor reprezentanţi la conducerea asociaţiei, pentru că în prezent nu are cvorum, fie crearea unei instituţii publice care să implementeze programul artistic. Alin Nica afirmă că i-a propus primarului Timişoarei, Dominic Fritz, să lucrezeîmpreună pentru succesul acestui proiect, iar „propunerea rămâne deschisă”.

Potrivit preşedintelui CJ Timiş, procedural, titlul de Capitală Culturală Europeană se acordă după ultima vizită de monitorizare care va avea loc în 2022.

Print Friendly, PDF & Email