Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, a declarat, vineri seara, că va contesta la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decizia Curţii de Apel Bucureşti de anulare a ordinului său prin care a fost prelungită cu 72 de ore carantinarea municipiului Timişoara, potrivit Agerpres.
„Nu este definitivă. Încă mai avem ÎCCJ. S-a mai întâmplat să fie ceva anulat la Curtea de Apel şi câştigat la Înalta Curte. Fără nicio discuţie (va fi atacată la Înalta Curte decizia Curţii de Apel – n.r.)”, a afirmat Raed Arafat, la postul tv Digi 24.
Acesta a menţionat că deja acel ordin nu mai este în vigoare, carantinarea în Timişoara fiind prelungită deja cu încă șapte zile de către autorităţile judeţene.
Raed Arafat a subliniat, însă, că nu are ce să îşi reproşeze cu privire la această decizie pe care a luat-o în acel moment şi că intervenţia sa peste decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş s-a bazat pe punctele de vedere ale specialiştilor din domeniul sanitar care au fost ignorate la nivelul forului de decizie local: „Motivul pentru care am luat decizia să semnez ordinul temporar este pentru că era prima dată, un lucru fără precedent, ca într-un comitet pentru situaţii de urgenţă să se pună sub semnul întrebării şi să se forţeze chiar împotriva recomandării autorităţilor sanitare şi de către persoane care nu sunt din domeniu şi cu întrebări la care eu am participat cu o zi înainte la o dezbatere foarte serioasă cu persoanele care au participat la şedinţa respectivă. S-au pus «n» întrebări la care am răspuns şi la care am explicat situaţia în Timişoara. Nu este ok. Au intrat medici din Timişoara cu noi în videoconferinţă, medici care sunt din spitale şi specialişti în domeniu şi au explicat că situaţia este foarte gravă în Timişoara şi că nu mai fac faţă (…) Atunci decizia mea era să nu pierdem cele 14 zile care totuşi au mers până atunci, şi am prelungit cu trei zile ca să las timp să se gândească lumea şi se reîntrunească Comitetul ca să găsim o soluţie. Comitetul s-a reîntrunit şi a luat decizia prelungirii, cu două treimi din voturi, şi s-a prelungit până joia viitoare.”
Secretarul de stat a menţionat că, înainte de a semna acel ordin, s-a consultat şi cu premierul Florin Cîţu şi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.
Întrebat cu privire la afirmaţia lui Alin Nica, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, care i-a cerut, în urma hotărârii Curţii de Apel, să prezinte scuze faţă de populaţia Timişoarei privind decizia de a carantina oraşul, Raed Arafat a răspuns că problema „în tot show-ul” de la Timişoara a fost la reprezentantul administrației județene care a fost în afara temei şi nu a ascultat opiniile experţilor: „Cred că tot show-ul care a avut loc în Timişoara pe această temă este un exemplu a modului în care de mai multe ori în timpul acestei pandemii am intrat în chestiuni în care nu trebuia să intrăm în ele şi în chestiuni de fiecare să vină cu păreri care nu au nimic cu partea de sănătate publică, numai ca să apară şi să spună că «uite, eu apăr interesele oamenilor», care, de fapt, din punctul nostru de vedere nu este o apărare a intereselor oamenilor. Când ai atâţia experţi care îţi spun că la Timişoara situaţia nu e bine şi tu eşti omul din afara temei vii şi insişti că toţi oamenii ăştia n-au dreptate problema, nu ştiu dacă este la experţi sau la cel care are o anumită putere să influenţeze, dar nu are dreptate din punct de vedere ştiinţific, pentru că nu este din domeniu. El se uita doar la aspectele economice…”
Curtea de Apel Bucureşti a anulat vineri, 26 martie, ordinul prin care şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a decis să prelungească restricţiile la Timişoara în perioada 22- 24 martie, peste hotărârea luată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş. Anunțul a fost făcut preşedintele CJ Timiș, Alin Nica.
Acesta a pretins scuze de la Raed Arafat, în numele timişorenilor afectaţi de prelungirea cu trei zile a carantinei zonale impuse Timișoarei şi altor patru comune limitrofe, care urmau să iasă dintr-o carantină de 14 zile, instituită pe 8 martie: „Instanţa a confirmat ceea ce am semnalat din primele momente: a fost o intervenţie abuzivă şi nejustificată (a şefului DSU, Raed Arafat – n.r.). Dar, înainte de toate, a fost un precedent periculos şi o intimidare a membrilor CJSU. Din păcate, observ tot mai multe erori de judecată în ultima perioadă la cei în mâinile cărora stau vieţile cetăţenilor. Timişorenii aşteaptă şi merită scuzele lui Raed Arafat şi ale celor care i-au susţinut la nivel local decizia nedreaptă şi ilegală. Nu-mi rămâne decât să vă încurajez să respectaţi cu sfinţenie regulile, cu speranţa ca prin efortul comunităţii, rata de infectare să scadă natural şi să ieşim cât mai repede din carantină.”
Ultimele comentarii