La Tribunalul Bucureşti se judecă de doi ani o cauză prin care afaceristul sirian Zaher Iskandarani, dat în urmărire generală, contestă executarea sentinţei în baza căreia e căutat acum de către autorităţile române. Procesul a fost iniţiat de Iskandarani 2014, în septembrie, adică la luni bune după ce a fost dat în urmărire generală.
Contestaţie depusă la jumătate de an după darea în urmărire generală
Deşi urmărit general din aprilie 2014, omul de afaceri sirian Zaher Iskandarani a continuat să fie justiţiabil activ la diverse instanţe din România, aceste figurând ca şi contestator într-un proces care se judecă de doi ani la Tribunalul Bucureşti. În acest litigi,u Iskandarani contestă decizia în baza căreia a fost condamnat, invocând prevederile articolului 598 din Noul Cod de Procedură Penală, care precizează că procedura de contestaţie împotriva executării hotărârii penale se poate face, printre altele, când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare sau când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Procesul are următorul termen pe 7 februarie şi de zeci de termene instanţa amână soluţionarea, specificând ca şi cauze lipsa răspunsului comisiei rogatorii sau a apărării ori revenirea cu adresă la Ambasada Siriană.
Foarte interesant este însă că acest proces a fost iniţiat la instanţa din Bucureşti, în septembrie 2014, adică după luni bune de la data la care Zaher Iskandarani fusese dat în urmărire generală şi, se presupune, nimeni nu ştia unde e.
„Eu cred că nici nu s-a prea vrut să fie găsit. Din ultimele zvonuri, ar fi pe undeva prin Ucraina. Cert este că am putut remarca, pe parcursul perioadei în care am lucrat la dosare deschise pe numele său pentru fraude şi contrabandă că avea relaţii în extrem de multe instituţii ale statului, de la vamă până la poliţie. Aşa a fost posibil ca dintr-un dosar să dispară o factură de 100.000 de dolari, sau să fie scos de sub urmărire penală în baza unei simple declaraţii”, spune Vasile Păscuţ, fost ofiţer de poliţie specializat pe combaterea fraudelor în Timiş.
Căutat de trei ani
Omul de afaceri de origine siriană Zaher Iskandarani a fost dat în urmărire generală în primăvara anului 2014, după ce Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare.
Sirianul fusese trimis în judecată de către DIICOT, în urmă cu opt ani, alături de alţi doi cetăţeni de origine arabă, pentru contrabandă, constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi folosirea fără drept a unei mărci. Acţiunea procurorilor DIICOT s-a declanşat după descinderile care au avut loc la fabrica de ţigări, deţinută de Iskandarani în Săcălaz şi unde au fost descoperite importante cantităţi de tutun vrac, timbre falsificate şi pachete cu ţigări purtând mărcile Marlboro şi LM.
În octombrie 2012, Tribunalul Bucureşti, unde se judecase procesul, i-a achitat pe cei trei inculpaţi, însă magistraţii Curţii de Apel Bucureşti i-au condamnat ulterior la cinci ani de închisoare, cu executare.
Pe site-ul Poliţiei Române, la categoria „Most Wanted”, Zaher Iskandarani, condamnat pentru evaziune fiscală, a ajuns să fie plasat pe primele poziţii, autorităţile susţinând că „există date că se află pe raza municipiului Bucureşti la o locaţie necunoscută”.
Poziţia aceasta este de înţeles, din perspectiva faptului că dacă Poliţia Română ar susţine că e într-o altă ţară, ar exista semne de întrebare cu privire la felul în care urmăritul general a putut fugi din ţară.
Oricum, şi aceste informaţii legate de prezenţa sa în Bucureşti, şi bănuielile legate de plecarea sa în Siria sunt contrazise de faptul că Zaher Iskandarani a fost fotografiat anul trecut într-un bar din Liban, unde îşi savura liniştit cafeaua, într-o cafenea cu narghilele din oraşul Kaslik, poziţionat pe malul Mării Mediterane.
Ultimele comentarii