Avocatul Zoltan Nemeth, propunerea USR-PLUS Timiş pentru funcţia de prefect

Foto: USR Timiş

Alianţa USR-PLUS Timiş l-a nominalizat pentru funcția de prefect al județului Timiş pe Zoltan Nemeth. Biroul național al USR a validat această propunere.

 

Zoltan Nemeth, vicepreședinte USR Timiș, este în prezent consilier județean şi preşedinte al Comisiei pentru administrație publică locală din cadrul Consiliului Judeţean Timiş.

Zoltan Nemeth este avocat din 2010, titular al Cabinetului propriu de avocatură, fiind specializat în dreptul comercial și tot ce este adiacent business law-ului (drept societar, dreptul muncii, drept administrativ fiscal, drept civil și proprietate intelectuală), dar a pledat şi în speţe ce ţin de dreptul penal având ca obiect infracțiuni economice.

La nivel de voluntariat/activitate civică a fost implicat în diverse ONG-uri profesionale. În timpul studenţiei, a făcut parte din ELSA Timișoara și ulterior ELSA România (European Law Students Association – Asociatia Europeana a Studenților în Drept). În cadrul ELSA, a fost membru la nivel local, ulterior fiind ales vicepreședinte în Biroul Național al ELSA România și, ulterior, președinte al ELSA România. A făcut parte și din primul Consiliu Local al Tinerilor din Timișoara.

Print Friendly, PDF & Email