Liliana Oneţ, noul prefect de Timiş

După trei săptămâni de la instalarea în funcția de subprefect, Liliana Oneţ a fost numită prefect de Timiş.

 

Într-un mesaj postat de pagian sa de socializare, Liliana Oneţ a anunţa că anul 2020 începe cu o nouă provocare, odată cu numirea sa pe funcția de prefect al județului Timiș: „Este al doilea pas, după munca depusă în ultima lună, ca subprefect, pentru a debloca activitatea instituției. Sper ca echipa să fie completă în scurt timp și Instituția Prefectului să funcționeze în sfârșit în condiții normale, pentru a duce la îndeplinire programul Guvernului Ludovic Orban. Voi lucra cu maximă transparență, în interesul cetățenilor, și mizez pe buna colaborare cu toate instituțiile din județul Timiș, și nu numai.”

Numirea Lilianei Oneţ în funcţia de prefect al judeţului Timiş vine după ce Eva Andreaș, fostul prefect, aflată în concediu medical, și-a depus demisia.

„Funcţiile publice nu sunt pe viaţă ale cuiva, iar astăzi a venit momentul schimbării în Prefectura Timiş. Am decis să îmi depun demisia, însă nu vreau să fac un bilanţ al perioadei cât am fost prefect, ci doar să le mulţumesc celor care au fost lângă mine în aceşti ani. Nu a fost uşor, ştiu, dar munca pe care au depus-o toţi cei cu care am colaborat a fost apreciată. De la angajaţi ai Prefecturii, la directori ai instituţiilor deconcentrate, cu toţii au pus umărul atât cât s-a putut pentru bunul mers al lucrurilor. Vreau să ştiţi, cu toţii, că vă puteţi baza pe mine şi de-acum înainte, eu rămân acelaşi om. Încă o dată, mulţumesc. Pentru toată încrederea acordată, un mare mulţumesc lui Sorin Grindeanu”, a scris Eva Andreaş.

După numirea în funcţia de premier, Sorin Grindeanu a promovat-o pe Eva Andreaş din funcţia de şef de serviciu la Consiliul Judeţean Timiş pe postul de şefă a Biroului de Relaţii Internaţionale din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro