Un tânăr din Recaş, internat cu covid, 12 zile, la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, relatează experienţa prin care a trecut şi transmite un mesaj pentru cei care nu cred în covid-19: „Virusul există. Dacă ai noroc, faci formă uşoară. Însă nu toţi avem acest noroc, eu am simţit-o pe pielea mea.”
„Pentru cei care nu mai cred, vă spun eu: virusul există. Dacă ai noroc, faci formă uşoară. Însă nu toţi avem acest noroc, eu am simţit-o pe pielea mea. Da, am fost pozitiv. Confirmat în 19 octombrie 2020. Da, am fost internat 12 zile la «Victor Babeş». A fost un adevărat coşmar: 12 zile de spitalizare plus 5 de izolare, în total 17 departe de fetele mele. Am trecut cu bine datorită medicilor extraordinari de la «Victor Babeş», adevăraţi îngeri”, scrie pe profilul său de Facebook Gabriel Szofran, din Recaş.
Acesta mai spune că prieteni de-ai lui l-au întrebat: „E chiar aşa naşpa? Chiar sunt pline spitalele?”. Şi adaugă: „Da! E «naşpa», iar spitalele sunt pline. Am fost zece în salon. Când se elibera un pat, nu dura cinci minute şi era ocupat cu alt pacient. Am avut patru zile grele, cu oxigen suplimentar. Patru zile în care cu greu m-am ridicat pe marginea patului. Dar am trecut cu bine datorită celor de la «Victor Babeş».” Acesta mai spune că bolnavii covid „nu au râie, au avut o boală virală. Luată la magazin, la benzinărie sau pe stradă.”
Gabriel Szofran recomandă tuturor multă grijă – „Respectaţi regulile: mască, dezinfectant, spălat pe mâini, distanţare.” –, iar pe cei care cred că este o simplă răceală sau că virusul nu există îi roagă să-l şteargă din lista de prieteni: „Vă respect «viziunea», însă eu am trecut prin acest coşmar numit covi-19”.
Ultimele comentarii