Raul Pătraşcu: „Spitalul Judeţean Timişoara va avea o unitate modulară cu paturi ATI pentru pacienţii covid”

Sursă foto: Facebook Raul Pătraşcu

Spitalul Judeţean din Timişoara va avea în structură, în curând, o unitate modulară complet dotată, inclusiv cu paturi de terapie intensivă, pentru diagnosticul şi tratamentul pacienţilor covid-19, anunţă managerul acestei unităţi sanitare, Raul Pătrașcu, după întâlnirea cu premierul Ludovic Orban.

 

Raul Pătrașcu i-a prezentat premierului Ludovic Orban, în cadrul unei întâlniri de la Prefectura Timiş, situaţia medicală din judeţ bazată pe analize făcute intern, dar şi la nivelul Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă. În urma discuțiilor, spune el, au fost puse pe un făgaș sigur câteva propuneri pe care i le-a făcut premierului:

  1. Redeschiderea Programului Operațional Infrastructură Mare. „Spitalele Județene din Timișoara, Cluj sau Iași vor putea aplica pentru a obține finanțare pentru dotarea cu Spitale Modulare Permanente pentru astfel de situații. Noi ne pregătim deja și suntem încrezători că vom atrage fondurile necesare, mai ales că avem deja succes în domeniu în ultimele luni (mai multe vești zilele următoare). Astfel, îi putem ajuta și mai mult pe colegii din celelalte spitale, pentru ca toţi cei care au nevoie de îngrijiri medicale să le primească la timp. Până acum am colaborat exemplar cu Spitalul Clinic de Boli Infecțioase «Victor Babeș», Spitalul Municipal sau Spitalul CF Timișoara, astfel încât niciun pacient nu a fost trimis în afara județului, ba mai mult, am primit cât de mulți pacienți aflați în stare severă și critică din toată țara, inclusiv din București”, spune managerul Spitalului Judeţean Timişoara.
  2. Deschiderea de către spitalele suport din țară de zone roșii cu o capacitate de 15% din numărul total de paturi, pentru a face față unui aflux mărit de pacienți. „Nu există doar patologia covid, există în continuare boli cronice, politraumatisme, bolnavii de cancer pe care trebuie să îi tratăm. Nu puntem asigura nici noi, nici alții, îngrijiri doar pentru bolnavii covid, pentru că vor avea de suferit celelalte categorii de pacienți. Trebuie tratați toţi cei care au nevoie, așa că am propus un ordin de ministru prin care să se reglementeze ca toate spitalele suport să își creeze o zonă roșie pentru că acest virus a devenit o realitate și trebuie să trăim cu el”, adaugă Raul Pătraşcu.
  3. Deblocarea angajărilor. La Spitalul Județean, spre exemplu, există peste 150 de voluntari care s-au alăturat corpului medical, încă de la începutul pandemiei, pe care conducerea unităţii sanitare vrea să îi angajeze. „Avem acum 4.300 de angajați și 500 de voluntari, dintre care peste 150 s-au alăturat de la începutul pandemiei și considerăm că fac parte din familia Spitalului Județean. Au lucrat cot la cot – medici, rezidenți, infirmiere, asistente, brancardieri – și considerăm că aceștia merită să devină parte oficială din corpul nostru medical”, spune Raul Pătraşcu.

La întâlnire au mai participat profesor univ. dr. Dorel Săndesc, şeful Clinicii ATI a Spitalului Judeţean din Timişoara, noul președinte al Consiliului Județean Timiş, Alin Nica, prefectul Liliana Oneț, parlamentari PNL de Timiş, Alina Gorghiu, Marilen Pirtea și Ben Oni Ardelean.

 

Print Friendly, PDF & Email