Situaţie încordată în U.S.L. Timiş

Un apel la onoare şi demnitate pe adresa viceprimarului Traian Stoia

Traian Stoia si Nicolae RobuUrmând, se pare, trendul naţional, vârfurile U.S.L. Timiş continuă să-şi trimită săgeţi. Primarul liberal Nicolae Robu îl atenţionează pe viceprimarul social-democrat Traian Stoia că onoarea şi demnitatea nu se negociază.

 

„Onoarea şi demnitatea nu se negociază”

Câteva declaraţii de-ale vicepri­marului  P.S.D. Traian Stoia, menite să se substituie aşteptatelor retrac­tări ale afirmaţiilor cu caracter deni­grator lansate, până nu demult, la adresa primarului P.N.L. Nicolae Robu, au stârnit reacţia edilului-şef, care face trimitere la „caracterul ne­negociabil al unor valori cum sunt onoarea şi demnitatea”.

Viceprimarul Traian Stoia a de­clarat joi că a început să funcţioneze corect colaborarea cu primarul Nico­lae Robu şi că este alături de primar “în orice se întâmplă în Primărie”, catalogând drept o „minune” neaştep­tată faptul că vor fi semnate, de comun acord, plângeri penale vizând elucidarea a 11 – 12 situaţii patri­mo­niale controversate. Aceste declaraţii au venit în contextul în care lui Tra­ian Stoia i-a fost solicitat să retrac­teze, „în termeni neambigui”, toate afirmaţiile cu caracter denigrator la adresa lui Nicolae Robu. O atitudine la care îl obliga de altfel acordul semnat între reprezentanţii U.S.L. Timiş, în 13 noiembrie, când s-au renegociat condiţiile păcii din alianţa locală.

Traian Stoia a mai precizat şi că şedinţele de lucru care erau orga­nizate periodic de edil, cu alţi membri din conducerea Primăriei Timişoara, printre care ambii viceprimari, consi­lierii personali şi city manager-ul ora­şului, ar fi fost sistate, lucru pe care l-a apreciat ca având efecte pozitive, menit să contribuie la consolidarea relaţiilor de colaborare profesională dintre el şi primarul liberal şi la o mai eficientă comunicare.

Primarul solicită respectarea obligaţiilor din protocolul U.S.L. Timiş

Reacţia primarului Nicolae Robu faţă de această încercare a vicepri­marului Traian Stoia de a substitui, prin referiri evazive la buna cola­bo­ra­re, îndatorirea asumată în baza pro­tocolului încheiat  de liderii U.S.L. Ti­miş, a fost promptă şi a comportat o serie de nuanţe.  

Precizând că pentru sine “onoa­rea şi demnitatea sunt valori nene­gociabile” şi că, tocmai de aceea, încă aşteaptă din partea vice­pri­marului social-democrat „gestul reme­diativ cu care este dator”, ”în termeni neam­bigui, printr-un comunicat de presă”. Primarul Timişoarei mai spu­ne că seria de consideraţii neclare fă­cute de Traia Stoia la adresa colabo­rării cu el nu poate substitui obligaţia asumată de acesta în baza unui acord. „Eu am fost, sunt şi voi fi întotdeauna un om deschis, pozitiv, neîncrâncenat şi neranchiunos, un om concentrat pe realizări palpabile”, declară Nicolae Robu, într-un comunicat de presă, prin care semnalează faptul că păstrea­ză întreaga disponibilitate la comunicare, atât în relaţia cu Traian Stoia, cât şi în relaţia cu ceilalţi colaboratori, „dar ţine de dânşii măsura în care ei fac uz de ea”.

În ceea ce priveşte şedinţele in­vocate de viceprimarul P.S.D., mai spune primarul liberal, „vreau ca dân­sului să-i fie clar că ele nu au fost sis­ta­te, ci vor continua, ele ţinând de sti­lul meu managerial. N-am cum să nu fac şedinţe operative cu colaboratorii cei mai apropiaţi, care sunt: vicepri­ma­rii, city-manager-ul şi consilierii personali, iar domnul viceprimar Stoia trebuie să înţeleagă şi să respecte asta”.

Referitor la subiectul de la care au plecat, oficial, majoritatea dispute­lor dintre cei doi, problemele ce ţin de situaţia pa­trimonială a Timişoarei, Nicolae Robu susţine că va sprijini toate demersurile legale care vizează clarificarea situa­ţiei incerte a acelor imobile câştigate ilegal de către falşi revendicatori. De asemenea, se decla­ră interesat de soluţionarea situaţiilor litigioase care trenează de mulţi ani. “Eu am acţionat întotdeauna de când sunt primar nu­mai şi numai în intere­sul municipiului Timişoara şi al timişo­renilor, neavând nevoie de vreun imbold din partea domnului viceprimar sau a altcuiva. Dar am făcut-o discret, prin demersuri oficiale, instituţionale, de altfel singu­rele pe care, ca adept al statului de drept, le pot admite”, punc­tează Nico­lae Robu.

Cât despre afirmaţia lui Traian Stoia potrivit căreia „minunea s-a în­tâmplat”, menită să semnaleze că sunt deja în lucru un număr de plângeri penale referitoare la soluţionarea unor situaţii imobiliare şi la faptul că a fost semnată o astfel de plângere legată de o succesiune vacantă ge­neratoare de controverse în cazul unui imobil pre­luat de Stat şi revendicat acum de mai mulţi moştenitori, Nicolae Robu susţi­ne că a făcut, demult, din proprie ini­ţiativă, o astfel de solicitare scrisă, atât către Poliţie, cât şi către Parchet. So­licitând investigarea situa­ţiilor dubi­oase de transfer de pro­prietate publică spre zona privată, respectiv de acu­mulare masivă de proprietăţi foste publice în mâna unor persoane private. „Aces­te solicitări nu au rămas fără ecou. Drept urmare, nu este decât un lucru firesc că am sem­nat acea plângere penală punctuală la care face referire dl viceprimar Stoia”. Şi, subliniază primarul Robu,  vice­primarul Traian Stoia “pare a nu în­ţelege nici acum că, în orice se în­tâmplă în Primărie, dân­sul este alături de mine şi nu eu alături de dânsul”.

P.S.D. îşi reafirmă sprijinul faţă de Traian Stoia

În urma publicării comunicatului care conţinea punctul de vedere al lui Nicolae Robu, a sosit, în scris, şi punctul de vedere al P.S.D., purtând semnătura preşedintelui P.S.D. Timiş, Titu Bojin, şi a viceprimarului Traian Stoia. Comunicatul de presă începe nu cu asumarea de către Traian Stoia a obligaţiei specificate în acordul înche­iat la finele şedinţei comune a U.S.L. Timiş, din 13 noiembrie, ci prin reafir­marea sprijinului şi a solidarităţii ex­primate de liderii P.S.D. Timiş faţă de viceprimarul Stoia şi cu aprecieri la adresa activităţii lui: “(…) liderii P.S.D. Timiş şi-au exprimat din nou susţinerea totală faţă de vicepri­marul Traian Stoia, considerându-se, în urma unei analize, că activitatea edilului a fost una foarte bună”, se arată în comu­nicat.

După care se mai spune că Tra­ian Stoia ţine să precizeze că are o relaţie de colaborare tot foarte bună cu primarul Nicolae Robu şi că „au deschis canale de comunicare care au rezolvat problemele din trecut, toată activitatea fiind concentrată pe bunul mers al oraşului şi al cetăţenilor Ti­mişoarei. Având în vedere înţelegerea semnată de conducerea U.S.L., se retractează eventualele expresii care pot aduce prejudicii de imagine păr­ţilor”.

Un conflict care ameninţa să se încheie cu un viceprimar trimis la ascuţit creioane

Preşedintele P.S.D. Timiş, Titu Bojin, promisese, la începutul lunii decembrie, că, înainte de finalul aces­tui an, va fi prezent într-o conferinţă de presă alături de viceprimarul Traian Stoia, prilej cu care îşi va asu­ma par­tea care îi revine din obligaţiile spe­cificate în înţelegerea U.S.L. Timiş din 13 noiembrie.

Chestionat la o zi distanţă despre conţinutul declaraţiilor lui Titu Bojin, viceprimarul Traian Stoia a părut ex­trem de deranjat, precizând că nu are nimic altceva de adăugat pe marginea acestui subiect, în afara faptului că relaţia de colaborare cu primarul Ni­colae Robu funcţionează corect şi că, la fel ca în sânul unei familii, “pot apărea conflicte care se rezolvă, uneori prin­tr-o strângere de mână”.

În 13 noiembrie, la finele întâlnirii care a avut loc în U.S.L. Timiş pentru a găsi o soluţie la situaţia conflictuală iscată la vârful Primăriei Timişoara, s-a decis, printre altele, că  Traian Stoia să retracteze „în termeni neambigui, printr-un comunicat de presă, afirma­ţiile denigratoare pe care le-a făcut la adresa Primarului Nicolae Robu, ca fiind total nefondate”.

Tensiunile de la vârful conducerii Primăriei Timişoara s-au intensificat  atunci când primarul liberal a declarat că, din pricina unor divergenţe legate de încălcarea în mod repetat de către viceprimarul social-democrat a îndato­ririlor de serviciu şi din cauza neres­pectării confidenţialităţii în probleme ce ţin de cursul anchetelor referitoare la cazuri patrimoniale controversate, nu mai poate continua colaborarea profesională cu el. Şi a cerut P.S.D. re­tragerea sprijinului politic şi desem­narea unui alt candidat pentru poziţia de viceprimar.

Nicolae Robu mai spunea atunci că, dacă P.S.D. nu îi va retrage spriji­nul politic lui Traian Stoia, va recurge la restrângerea atribuţiiilor acestuia de serviciu, trimiţându-l “la ascuţit cre­ioane”.

Numeroasele declaraţii făcute în cadrul conferinţelor de presă săptă­mânale de către viceprimarul Traian Stoia, despre cursul anchetelor care vizează elucidarea situaţiilor imobiliare controversate, care au permis unor familii înstărite de romi din Timişoara să intre în posesia a mai mult de 140 de imobile de patrimoniu din Timişoara, dar şi dezvăluirile din cursul anche­telor au fost invocate de edilul-şef ca fiind doar câtevadintre motivele care au stat la baza divergenţelor de princi­piu intervenite între cei doi.

Print Friendly, PDF & Email