Înaintea Paștelui ortodox familiile a aproape 21.000 de români morți în universul concentraționar sovietic, oameni despre care nu a mai știut nimeni nimic de zeci de ani, au primit o veste despre ei. Prima, de la plecarea lor, forțată și definitivă, de acasă. Acești oameni au fost „redați” familiilor lor, cu nume și loc de înhumare. Durerea lăsată în urmă nu se va șterge, dar poate că este atenuată de această veste, venită ca un licăr de lumină dinspre un univers al terorii.

În Săptămâna Mare, Ambasada României la Moscova a publicat o listă cu numele a aproape 20.718 prizonieri de război şi civili deportaţi români care au murit, între anii 1941-1956, în lagărele, în spitalele, în batalioanele de muncă sovietice ori în obiectivele speciale ale NKVD-MVD. Lista este însoțită de o anexă cu locurile de amplasare a cimitirelor. Prin această acțiune titanică – un proiect coordonat de Ilie Schipor –, care vine la capătul a zece ani de cercetări asidue în arhivele din Rusia, acestor oameni, prizonieri de război sau deportați, le este astfel redată, după zeci de ani, identitatea. Iar pentru cei care i-au pierdut – și care nu au mai știut nimic despre ei, decât că au fost duși în acel univers al ororii și terorii, din care nu s-au mai întors – vestea vine, probabil, cum spune ambasadorul român în Rusia, Vasile Soare, „ca o lumină în casele lor”.

„Mă încearcă un sentiment de liniștire interioară, dacă se poate spune așa, în această perioadă complicată, că am încheiat un lung și anevoios drum – acela al recuperării identității, aflării destinului și redării memoriei unui număr de peste 20.000 de români – majoritatea prizonieri de război, alții deportați civili, decedați în lagărele NKVD din Rusia în anii 1941-1956. Îi mulțumesc din suflet colegului Ilie Schipor pentru abnegația de care a dat dovadă în cercetările arhivistice și pentru faptul că în ultimii zece ani mi-a fost alături în parcurgerea acestui drum al căutărilor permanente și în derularea atâtor proiecte dedicate comemorării zecilor de mii de militari și civili români decedați și înhumaţi în Rusia. Avem mulțumirea unei misiunii îndeplinite, că am reușit să oferim unora din urmașii acestora măcar posibilitatea să afle că bunicii și străbunicii lor au fost identificați, chiar dacă abia la 75 de ani de la încheierea Războiului, pentru că mulți îi știau dispăruți sau nu știau nimic despre ei…În același timp, ne rămâne în suflet regretul pentru totdeauna că nu toți prizonierii noștri de război și cei deportați fără voie din România au avut șansa să fie înregistrați în lagăre în anii 40, ca astăzi ei să poată fi găsiți în arhive, sau pur și simplu mulți sunt încă de negăsit… Dumnezeu să odihnească în pace pe toate victimele de război române din Rusia! Veşnică lor pomenire!”, scrie pe pagina sa de Facebook, ambasadorul Vasile Soare.

Cifra aceasta nu indică, cu siguranță, numărul real al celor dispăruți în lagărele sovietice. Sunt doar cei care au avut șansa – deși e greu de folosit cuvântul „șansă” în context… – de a fi fost înregistrați în lagăre sau de a fi fost înregistrați cu numele lor real. Iar ei sunt doar o parte infimă din numărul, de ordinul milioanelor, al oamenilor nevinovați care au căzut victime unui regim ce făcuse din crima în masă sistem de guvernare. În Cartea neagră a comunismului, Stéphane Courtois estimează că numai în URSS, în regimurile Lenin și Stalin, numărul victimelor comunismului a fost de aproape 20 de milioane…

Articol publicat și în Puterea a Cincea.