Va fi împiedicată ascensiunea partidelor ultranaţionaliste?

Melania-CInceaLegea 217 ar putea împiedica ascensiunea unor partide şi mişcări ultranaţionaliste, extremiste. Asta, dacă va vrea cineva să o respecte, aplicând-o.

 

Văd în recent promulgata Lege 217/2015 o posibilitate de a pune stavilă ascensiunii unor partide ultranaţionaliste, extremiste. Asta, dacă va vrea cineva să o respecte, aplicând-o. Pentru că, de fapt, e o lege veche de 13 ani – OUG 31/2002, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni contra păcii şi omenirii, căreia actuala Lege 217 îi aduce nişte modificări, printre noutăţile majore numărându-se condamnarea legionarismului, introducerea noţiunii de Holocaust românesc şi interzicerea promovării unor persoane condamnate pentru genocid.

Polemicile iscate în jurul ei, mi se par artificial create. Această nouă lege nu va afecta, cum se speculează, nici cercetarea, nu va interzice nici publicarea sau citirea unor mari nume ale literaturii române care au cochetat cu mişcarea legionară, nici atribuirea numelor acestora unor străzi sau bulevarde. Legea pedepseşte „promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război”. Deci, nu promovarea cultului unor persoane care au simpatizat cu un partid, cu o mişcare care s-a dedat la infracţiunile menţionate. Iar prin persoană vinovată de săvârşirea acestor infracţiuni, arată aceeaşi lege, se înţelege „orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească (…), pentru una sau mai multe infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi persoana din conducerea unei organizaţii al cărei caracter criminal a fost constatat prin hotărârea unei instanţe”.

Mi se pare utilă canalizarea atenţiei spre ceea ce ar putea face această lege. Aplicată, ar putea împiedica ascensiunea unor partide şi mişcări ultranaţionaliste, extremiste, pentru că incriminează nu doar organizaţiile fasciste şi legionare, ci şi pe cele rasiste şi xenofobe. În care legiutorii încadrează „orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea permament sau temporar, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist.

Or, în România există teren fertil pentru partide ultranaţionaliste, extremiste, care se prezintă, de fapt, a fi anti-sistem. Şi pot prinde teren din cauza faptului că partidele mari – şi de dreapta, şi de stânga –, fie nu reuşesc să se reformeze cu adevărat, fie o fac foarte anevoios, ceea ce generează o erodare a încrederii opiniei publice, întreţinută prin aruncarea pe piaţă a unor mesaje periculoase de genul “toţi sunt la fel, toţi sunt hoţi, toţi sunt corupţi”.

La aproape 25 de ani de la incidentele din Târgu Mureş, actori politici formaţi la şcoala exponenţilor Puterii instalate în Decembrie 89 recurg, la fel de iresponsabil, ca mentori de-ai lor în anii 90, la învrăjbire pe motive etnice. Astfel de mesaje lansează, acum, Partidul România Unită. Un partid anti-sistem, ultranaţionalist, ce se vrea un răspuns la iredentismul maghiar. Un discurs politic mustind de ultranaţionalism implică un mare risc, mai ales în actualul context geopolitic şi în contextul revirimentului, la nivelul întregii Europe, al partidelor naţionaliste şi ultranaţionaliste – un curent întreţinut de la Kremlin, după cum atrag atenţia specialişti ai Stratfor, când vorbesc despre metode la care ar putea recurge Rusia pentru a manipula opinia publică din Europa. O Europă care, confruntată deja cu o criză economică severă şi cu derive financiare, oferă teren prielnic extinerii extremismului. De altfel, în Parlamentul European au intrat, la alegerile de anul trecut, nouă partide de extremă dreaptă care, toate, îi atribuie Europei, într-un fel sau altul, eşecul în politicile naţionale şi care, în discursul lor, marşează pe teme ce combină ideea de izolaţionism cu radicalismul, cu utopia de genul „e nevoie de o nouă ordine politică” şi cu intoleranţa faţă de celălalt. 

 

Articol apărut şi în Revista 22.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS