Trezire

Moartea Regelui Mihai a reuşit, în mod miraculos, să elibereze mii de români din chingile ticăloasei propagande comuniste, apoi neocomuniste, la care au fost supuşi ani, zeci de ani..

 

Au fost tulburătoare imaginile cu zecile de mii de oameni care i-au adus Regelui Mihai un ultim omagiu, la Palatul Regal. Cu miile, multe mii de oameni care l-au condus pe ultimul drum – unii plângând, unii aruncând flori spre cortegiul funerar, unii strigându-i numele, unii arătându-şi smerenia printr-o îngenunchere ca o rugăminte de iertare pentru nedreptatea pe care țara i-a făcut-o şi ca semn respect fără margini faţă de moralitatea, demnitatea, nobleţea şi bunătatea acestui om care ne-a fost rege.

Este impresionantă şi abundenţa mesajelor care încă circulă, şi după înmormântarea Regelui, pe reţelele de socializare, însoţite de poze de-ale sale ori ale Familiei Regale. Sunt oameni care îl plâng. Sunt oameni care îl iau, acum, ca reper moral, poate unic reper moral. Sunt oameni care par să resimtă o bucurie – parcă eliberatoare, compensatorie pentru un rău pe care i l-au făcut indirect – în rememorarea unor frânturi din viaţa Regelui. Sunt însă şi oameni care abia în aceste zile par să fi aflat adevărul despre destinul tragic la care Regele a fost condamnat două regimuri. O dată, în 1947, de regimul comunist, care a furat puterea şi i-a forţat abdicarea, iar pentru aproape jumătate de veac, ne-a îngenuncheat pe noi într-o ţară-cuşcă, cu garduri de sârmă ghimpată pe post de frontiere. A doua oară, de cel instalat, prin furtul unei revoluţii, în Decembrie 1989, care l-a alungat încă o dată din ţara pe care a iubit-o şi în care a încercat să se întoarcă după aproape 43 de ani de exil, care a refuzat să-i redea cetăţenia, care a vrut să-l declare persona non grata şi care l-a hăituit încă şapte ani după căderea comunismului, fugărindu-l prin ţară şi pe aeroporturi, ca pe un infractor, şi interzicându-i să pună piciorul în propria patrie. Şi, mai ales, sunt oameni care îi cer Regelui iertare pentru faptul că ani – unii, zeci de ani – nu au ştiut să-l preţuiască, iar alţii au văzut în el chiar un duşman al poporului, un trădător, pentru că aceasta fusese ideea inoculată de propaganda comunistă şi neocomunistă. Sunt oameni pe care abia moartea Regelui a reuşit să-i elibereze, în mod miraculos, din chingile ticăloasei propagande la care au fost supuşi.

Şi comuniştii, şi epigonii lor, neocomuniştii, au urât monarhia şi s-au temut de ea, iar pentru a o scoate din mintea şi din sufletul poporului au recurs la denigrare şi uitare.

Istoricul Lucian Boia, scrie, în volumul Suveranii României. Monarhia, o soluție?, că „Față de regi s-a practicat, firește, denigrarea, însă, am spune, cu oarecare măsură, fiindcă există o strategie și mai eficientă: uitarea, eliminarea din memoria colectivă. În manualele de istorie din perioada comunistă, abia de li se întâlnește numele – și atunci cu câte o caracterizare «amabilă», precum în istoria lui Roller: «Carol I, călău al poporului muncitor». Aceeași istorie ignoră până și prezența principelui Carol la asediul Plevnei în 1877, deși trupele româno-ruse s-au aflat acolo sub comanda lui. La fel, Regele Mihai nu apare în niciun fel la 23 august 1944, faptele decisive petrecându-se, totuși, la Palatul regal, dar fără el!”.

Şi asta pentru că, o explică tot Lucian Boia, propaganda prin istorie se dovedește a fi mijlocul cel mai eficient de îndoctrinare și manipulare: „Raționamentul comun e simplu: odată ce istoria decide într-un anume fel, cine i se poate opune? Se petrece o confuzie – ușurată și de folosirea aceluiași cuvânt: istorie – între istoria adevărată și istoria ca reprezentare: multiplul discurs despre trecut, inevitabil simplificat, deformat, mitologizat.”

Aşa s-a ajuns ca mulţi români să-l urască pe Rege şi să nu se poată despovăra de această ură – indusă prin propagandă, fără niciun argument care să o justifice –, nici măcar după căderea regimului comunist, în 1989.

Rămâne speranţa că poporul a învăţat ceva această trezire, că a învăţat ceva din răul pe care i-l poate produce manipularea, propaganda. Şi că învaţă să-şi dezvolte anticorpi împotriva ei, indiferent de natura sa, indiferent de natura regimului care va recurge la ea.

 

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS