Nicolae Robu: „Firma care a efectuat deratizarea pe Mioriţei nu a cerut aviz de funcţionare de la Primărie”

Primarul Nicolae Robu a declarat azi că firma care a efectuat deratizarea în blocul de pe strada Mioriţei nr. 8 din Timişoara nu a cerut aviz de funcţionare de la Primărie, funcţionând ilegal, şi a lansat un apel la cetăţeni să solicite autorizaţiile şi certificatele de funcţionare ale firmelor cu care vor să facă astfel de acţiuni, anunţă Agerpres.

 

Potrivit edilului Timişoarei, deratizarea s-a făcut în camerele nelocuite, pentru că acolo erau insecte. În camerele învecinate se presupune că a pătruns o cantitate mai mare de substanţe volatile venite din celelalte. „Acea firmă şi decidenţii sunt iresponsabili. Firma respectivă nu a solicitat niciodată acord de funcţionare de la Primărie şi, deci, nici nu a primit. Azi mi s-a prezentat un banner prin care firma îşi face reclamă şi dă şi un număr de telefon. Să te apuci de o astfel de activitate fără să ai autorizaţie, să foloseşti substanţe fără să te documentezi asupra riscului este dincolo de orice iresponsabilitate. Dar cei care au cerut să li se facă deratizarea nu au cerut avizul de funcţionare, certificatul firmei”, declară, citat de Agerpres, Nicolae Robu.

Acesta face un apel la administratorii de asociaţii de proprietari şi la proprietarii de la case cerându-le să fie precauţi, să nu permită vreo astfel de acţiune de deratizare de la vreo firmă care nu prezintă certificat de funcţionare şi să ceară şi referinţe despre firmă – dacă a mai făcut deratizăr, dacă a fost eficientă şi cum a lucrat

Edilul a precizat că Primăria trebuia să se dea un acord comercial, în baza unei hotărâri de consiliu local din 2002, dar firma nu a solicitat acest lucru.

Am cerut să se facă verificările, dar niciodată această firmă nu a solicitat autorizaţie de funcţionare. Trebuie văzut mai departe la Registrul Comerţului. Vom face o campanie de control la toate firmele despre care avem ştire. Trebuie făcută verificare la toate cele care sunt înregistrate undeva. Ei trebuia să obţină în primul rând codul CAEN. Primăria poate genera o hotărâre de consiliu local, dar aici sunt lucruri atât de periculoase, încât cei care nu respectă legea trebuie să ajungă direct în penal, or primăria nu ar putea decât să dea amenzi”, explică Nicolae Robu.

Acesta menţionează că Primăria asigură dezinsecția şi deratizarea doar pe domeniul public al Municipalității, nu pe proprietățile private și nici măcar pe proprietățile Statului român neaflate oficial în administrarea Primăriei.

 

Print Friendly, PDF & Email