În anul în care marcăm trei decenii de la Revoluţia din Decembrie 1989, Editura Humanitas şi Librăria Humanitas din Timişoara organizează o dezbatere pe marginea volumului unui simbol al disidenţei anticomuniste, Doina Cornea. Humanitas i-a reeditat Puterea fragilității, “pentru că societatea românească actuală şi-a evacuat trecutul înainte de a-l fi cunoscut”.

Lansarea volumului Puterea fragilității, de Doina Cornea, va avea loc la Librăria Humanitas Timișoara marți, 24 septembrie, de la ora 18.30. Vor vorbi Brînduşa Armanca, jurnalistă şi profesor universitar, Melania Cincea, jurnalistă şi publicistă, şi Vasile Popovici, profesor universitar, scriitor şi critic literar.

De ce a reeditat Humanitas, acum, acest volum? Explică Gabriel Liiceanu, în Cuvântul înainte, publicat sub titlul Singurătatea unei doamne: „Răspunsul – paradoxal ar fi: tocmai pentru că lipsa acestor volume nu o resimte astăzi, la un an după moartea ei, aproape nimeni. Ceea ce, în ultimă instanţă, înseamnă: tocmai pentru că societatea românească actuală şi-a evacuat trecutul înainte de a-l fi cunoscut. Ne-am fi aşteptat ca, după 1989 să i se ridice Doinea Cornea o statuie a recunoştinţei noastre, una care să apere puţinele legende ale rezistenţei şi bruma de demnitate dobândită prin numele cuiva care, în singurătatea curajului său, a îndulcit batjocura şi umilinţa la care ne condamnase regimul lui Ceauşescu. Şi totuşi, nu Doinei Cornea i-am pus flori zilnic în poarta casei ei, unde fusese bătută de oamenii Securităţii. Între timp, i-am ridicat statui lui Adrian Păunescu şi am omagiat apoi, la moartea lui, patriotismul de ticluitor de asasinate al generalului de securitate Iulian Vlad.”

În Puterea fragilităţii se regăseşte practic întreaga ei activitate de opozantă a dictaturii comuniste –  reflectată în scrisorile, publicate aici integral, difuzate de Europa Liberă între anii 1982-1989, dar şi în interviuri realizate, după 1990, cu Michel Combes şi cu Rodica Palade. Opoziţia faţă de dictatura comunistă i-a atras Doinei Cornea intrarea în colimatorul Securităţii, destituirea de la Universitatea din Cluj Napoca, persecuţii, izolarea socială, ameninţări, bătăi din partea Miliţiei şi Securităţii, arestarea şi riscul condamnării la 15 ani de puşcărie, iar în ultimii doi ani ai regimului, arestul la domiciliu, pe care îl descria ca  fiind „o închisoare ambulantă cu pereţii tot mai groşi”.

„Noi ne acceptăm eroii abia atunci când şi-au luat locul într-un trecut care nu ne obligă. Cât sunt vii, preferăm să le împrumutăm urâţenia noastră decât să imităm frumuseţea lor. Adevărul e că, de peste două decenii, Doina Cornea n-a mai existat pentru noi. N-a devenit un model, așa cum s-ar fi cuvenit. Nu i s-a mai cerut părerea, pentru a acompania cu rectitudinea spiritului ei toate strâmbătățile care au pus treptat stăpânire pe noi. Cei care fac opinia publică în țara asta au uitat-o repede și și-au amintit, scurt, de ea abia când a plecat dintre noi. Făcând ce a făcut, Doina Cornea n-a așteptat nimic de la nimeni. Dialogul ei cu libertatea l-a purtat în absoluta lui gratuitate: fără punerea în scenă a unei parade etice şi fără gândul de a prezenta vreodată nota finală societăţii care beneficiase de pe urma îndrăznelii ei. Disidenţa Doinei Cornea n-a fost, până la urmă, decât expresia publică pe care a căpătat-o, în chip firesc, o devenire interioară”, mai scrie Gabriel Liiceanu în prefaţa acestui volum.