La 27 de ani de la căderea comunismului, Societatea Timişoara dezbate eliminarea efectelor acestuia

Societatea Timișoara organizează sâmbătă, 17 decembrie, la Salonul Vega din Bastionul Theresia, o serie de dezbateri dedicate comemorării a 27 de ani de la Revoluţie.

 

Eliminarea efectelor comunismului, dosarele Revoluţiei şi dosarele Securităţii sunt subiecte care vor fi dezbătute de reprezentanţi ai Societăţii Timişoara şi de invitaţi de-ai lor, sâmbătă, 17 decembrie, când la Timişoara va fi zi de doliu, în amintirea victimelor Revoluţiei din Decembrie 1989. Dezbaterile vor avea loc la Salonul Vega, din incinta Bastionului Theresia, transmit reprezentanţii Societăţii Timişoara.

Prima dezbatere, Promovarea inițiativelor din România privind memoria perioadei comuniste și eliminarea efectelor comunismului în societatea românească inclusiv prin Platforma pentru memorie și conștiință în Europa, va avea loc de la ora 12, în prezența reprezentanților boardului și executivului Platformei.

De la ora 14 este programată dezbaterea cu tema Dosarele Revoluției și inițiativa de constituire a unui departament pe lângă Parchetul General pentru Investigarea Crimelor Comunismului – ordonanța Mărieș. Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei "21 Decembrie 1989", va fi şi el prezent la eveniment.

La ora 17 este programată lansarea volumului Dosarele Securității – Marian Munteanu și Miron Cozma versus Piața Universității, de Ramona Ursu. Evenimentul va avea loc la Librăria „La două bufnițe”, din Piața Unirii. Vor vorbi despre cartea Ramonei Ursu scriitorii Daniela Raţiu, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Marcel Tolcea şi Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara. Lansarea este urmată, la ora 18.30, la Salonul Vega de o dezbatere pe marginea acestui volum.

Print Friendly, PDF & Email