În ziua în care Societatea de Transport Public Timişoara aniversa 150 de ani de transport public local şi, totodată, 150 de ani de la prima cursă de pe actualul teritoriu al României a tramvaiului tras de cai, USR Timişoara atrage atenţia că STPT are nevoie de o viziune modernă, „altfel, rămânem cu practicile și realitățile secolului XX.”
„Anul 2019 ne prinde complet nepregătiți din punct de vedere al transportului în comun. STPT nu face față nevoilor actuale ale timișorenilor și din acest motiv trebuie luate urgent măsuri fundamentale pentru a face față unui oraș care crește constant”, transmite USR Timişoara.
Tiberiu Simionaș, membru în Biroul Local al USR Timişoara, și echipa care monitorizează transportul public din oraș au realizat o scurtă a analiză a problemelor sistemului de ticketing folosit astăzi în Timișoara: „Am trecut în revistă câteva neajusuri ale sistemului de taxare, am măsurat eficiența sa financiară și am propus o parte din ideiile deja implementate în București.”
Din punct de vedere al eficienței și al accesibilității, sistemul de ticketing are mari probleme. În ultima perioadă, spun ei, au apărut o serie plângeri cu privire la sistemul de ticketing al STPT-ului, de exemplu POS-uri fără hârtie sau card-uri de transport care apar în sistem ca invalidate sau având fonduri insuficiente (deși în contul aferent cardului există sume suficiente pentru plată): „În ambele situații, controlorii solicită cetățenilor să coboare la prima stație pentru a le aplica o amendă, chiar dacă respectivii călători nu au greșit cu nimic.”
O altă problemă, spun cei de la USR Timişoara, este faptul că se cere buletinul la fiecare încărcare a cardului de transport: „În Timișoara nu poți reîncărca acest card fără să prezinți cardul de identitate. Înainte cu câțiva ani nu se cerea așa ceva decât dacă doreai să beneficiezi de reducerea de 20% aferentă abonamentului (sau de reducerea de 50% pentru elevi sau studenți dacă se prezintă carnetul de elev vizat la zi).”
De ce?, se întreabă reprezentanţii USR Timişoara – „Oare baza de date a STPT-ului mai funcționează? Există probleme cu sistemul de ticketing? Există suspiciunea că STPT are nevoie de CNP-urile călătorilor deoarece nu își mai poate folosi baza de date în corelație cu cardurile emise” – şi solicită STPT să prezinte situația sistemului de ticketing și soluțiile pentru a intra în normalitate.
În privinţa eficienței financiare a sistemului de ticketing din Timișoara, mai arară USR Timişoara, în cazul biletelor emise prin POS-urile din mijloacele de transport, STPT plătește 5% din prețul biletului comision către instituția bancară care ne aduce automatele de plată. În 2018, au fost vândute 4.398.662 de bilete și 14.788 legitimații de o zi”
„Dacă toți distribuitorii de bilete de transport cer 5% din vânzări, ajungem la plăți către aceștia de 219.933 lei/an – pentru bilete și 8.873 lei/an pentru legitimații de o zi. În total, 228.805 lei cheltuiți pe comisioane pentru vânzarea biletelor. Cu această sumă s-ar putea cumpăra aproximativ 17 automate de eliberare bilete/carduri, care să aibă și funcția de reîncărcare a cardurilor și emiterea abonamentelor. La noi nu se poate”, atrag atenţia reprezentanţii USR Timişoara.
Aceştia spun că sunt câteva idei care pot fi luate la Societatea de Transport București în privinţa sistemului de taxare pentru transportul public, introdu în Bucureşti în anul 2005, iar al Timişoara, patru ani mai târziu. Soluțiile de ticketing implementate în Capitală, care folosesc același sistem ca la Timișoara, explică Tiberiu Simionaş, beneficiază de mai multe avantaje, şi anume reîncărcare online – pe bază de user și parolă, care „se poate folosi pentru reîncărcarea portofelului electronic sau a abonamentului”, reîncărcare prin ATM, fiind folosite ATM-urile băncilor pe post de automate de reîncărcare, plata prin SMS, plata cu card-ul Dual – BCR/STB, BRD/STB, carduri care funcționează atât ca și carduri bancare, cât și ca portofel electronic pentru a servi direct ambelor scopuri.
Tiberiu Simionaş afirmă că la fiecare propunere venită din partea USR Timișoara, primarul Nicolae Robu nu a vrut să audă de automate pentru bilete, cartele și soluții noi pentru serviciul de reîncărcare a cardurilor. „Bucureștiul a demonstrat că acest sistem informatic poate funcționa foarte bine, iar marea noastră problemă în Timișoara este dezinteresul companiilor Primăriei”, afirmă acesta. Adăugând că STPT are nevoie de o viziune modernă, iar timișorenii trebuie să aibă parte de instituții și companii publice profesioniste, care colaborează atât între ele, cât și cu cetățenii, „altfel, rămânem cu practicile și realitățile secolului XX”.
Ultimele comentarii