Nu e întâmplător că petarda „Aiud” a fost aruncată după ce Augustin Lazăr a anunţat că şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Parchetul General; gaşca politico-penală e scoasă din minţi de ideea încă unui mandat al său. Aşa că scandalul ăsta duhnind a manipulare nu surprinde.

Cei care vituperează acum la adresa procurorului general Augustin Lazăr, numindu-l „torţionar” şi „securist” nu au făcut nimic pentru stabilirea adevărului din perioada comunismului românesc. Nici pentru condamnarea acestui regim ca ilegitim şi criminal. Nici pentru dreptatea victimelor sale. Nici pentru lustraţie. Scopul nu este cel pe care îl clamează, adică empatia cu victimele regimului comunist, cum încearcă să mimeze. Mai mult, ei se află fie în sfera de interes politico-financiar, fie pe statele de plată ale unui turnător la Securitate, care s-a dedat la delaţiuni inclusiv la adresa familiei sale şi care a păşit în capitalism având contul burduşit de banii Securităţii. Între timp, afacerile ilegale în care s-a avântat sub umbrela politicii şi a trustului de presă-paravan l-au adus în postura de infractor de drept comun, condamnat în urma unui tun de zeci de milioane de euro dat statului român, bani pe care statul român nu i-a recuperat, deşi există o sentinţă definitivă care prevede această obligaţie. Postura acesta a declanşat o virulentă ofensivă a lui şi a camarilei sale politico-mediatice împotriva unor procurori DNA, a unor judecători, a unor oameni din serviciile secrete şi, prin extrapolare, împotriva instituţiilor.

Aceşti indivizi, care şi-au potrivit acum masca îngerilor păzitori ai victimelor comunismului, au pus umărul la tentativa de schimbare din funcţie, în timpul mandatului, a preşedintelui României , ca răzbunare faţă de condamnarea oficială a comunismului, ca regim ilegitim şi criminal, pe care Traian Băsescu a susţinut-o şi girat-o în 2006. Iar oamenii din Comisia Tismăneanu, care au redactat Raportul de condamnare a comunismului, la fel, cei care au susţinut ideea au devenit ţinta unor imunde campanii mediatice de linşaj. Câţiva ani mai târziu, aceeaşi gaşcă, cu mici modificări în compoziţie, a pus la cale o lovitură de stat, susţinută pe faţă de Kremlin, pentru a scăpa de acelaşi preşedinte care susţinuse public anticorupţia şi statul de drept, ale căror reguli nu sunt compatibile cu corupţia, cu îmbogăţirea prin rapt. Aşa se face că de ani de zile, în cătarea lor intră toţi cei care susţin legea, statul de drept şi regulile democraţiei, de la magistraţi, la politicieni, activişti civici şi jurmalişti.

Pe lista lor de discreditare şi eliminare din orice funcţie publică din care ar putea pune în pericol afaceri penale şi averi ilicite, listă care coincide cu cea a găştii politico-penale de la vârful Puterii, se află, nu de ieri de azi, alături de fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi procurorul general al României, Augustin Lazăr. Nu e întâmplător că petarda „Aiud” a fost aruncată după ce acesta a anunţat că şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Parchetul General; gaşca politico-penală e scoasă din minţi de ideea încă unui mandat al său. Aşa că scandalul ăsta duhnind manipulare nu surprinde. Nu e de mirare, deci, că aceşti indivizi fac „confuzii” între Augustin Lazăr, procuror delegat la Comisia de liberare condiţionată a Penitenciarului Aiud, şi Gheorghe Lazăr, ofiţer C.I. în Penitenciarul Aiud, acuzat de activităţi de torţionare a unui deţinut. Între atribuţiile unui procuror, membru într-o comisie de liberare condiţionată, ale unui judecător şi ale unui securist care răspundea de un penitenciar. Nu e de mirare nici că-l numesc „torţionar”, „călău” şi „securist”, deşi nici documentele invocate de ei, nici adeverinţele CNSAS nu dovedesc aşa ceva. O fac intenţionat pentru a-l discredita în ochii celor, nu puţini, care îl susţin în faţa iureşului PSD-ALDE, care susţin independenţa justiţiei, anticorupţia şi statul de drept, şi pentru a justifica înlăturarea lui dintr-o funcţie în care trebuie să vină un om fidel găştii. Ca o paranteză, tot „confuzie” a fost şi acum câteva luni, când ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, îi cerea demisia – acalamat de aceleaşi trompete mediatice – pentru o rezoluţie de clasare într-un dosar care l-a vizat pe Klaus Iohannis, rezoluţie ce nu fusese însă semnată de Augustin Lazăr, ci de Cristian Lazăr. Clarificarea făcută de el, ulterior, nu a contat: mesajul fusese aruncat în public, iar eticheta, lipită.

Nu e de mirare că această gaşcă imundă se urcă cu bocancii pe dramele unor oameni care au suferit în comunism şi pe emoţia colectivă pe care o stârnesc, că minte şi  manipulează cinic şi fără scupule. Scopul este să influenţeze desemnarea noului procuror general al României, să creeze neîncredere, lehamite, să slăbească valul de civism, să îngenuncheze justiţia rămasă independentă şi să-şi facă jocurile.

Articol publicat şi în Revista 22 și pe Puterea a Cincea.

lic