Un tricolor de 100 de metri lungime va fi desfăşurat în această seară în Piaţa Victoriei, din Timişoara, de către Asociaţia pentru Românii de Pretutindeni “Iniţiativa”, anunţă Agerpres.
Asociaţia pentru Românii de Pretutindeni “Iniţiativa” şi-a propus să organizeze o manifestaţie de amploare în centrul istoric al Timişoarei, începând cu ora 18. Evenimentul este organizat în cadrul Festivalului “Centenar+1”, la el fiind invitaţi toţi cei care doresc să sărbătorească 101 ani de la Unirea Basarabiei cu România.
“«Centenar+1» este un proiect menit să trezească spiritul naţional românesc în Timişoara, ce se derulează în acest an în perioada 24-27 martie şi conţine o serie de evenimente şi activităţi culturale şi educaţionale ce-i îndeamnă la participare pe toţi studenţii, dar şi pe timişoreni”, transmit reprezentanăii Asociaţiei pentru Românii de Pretutindeni “Iniţiativa”.
Ultimele comentarii