Centrul din Timişoara al Microsoft România, găzduit de Openville (P)

De la începutul acestui an, în clădirea United Business Center 1 din ansamblul Openville funcţionează centrul din Timişoara al companiei Microsoft România. Openville va reprezenta cel mai mare proiect de tip mixt din vestul ţării şi principala atracție de business, shopping şi loisir din regiune.

 

Biroul Microsoft din Timişoara este parte a centrului global de Customer Service and Support al Microsoft şi include o echipă de specialiști IT ce se dezvoltă pe plan local, de la an la an, începând cu 2012.

Centrul de inginerie şi suport din România este strategic pentru Microsoft, am construit o echipă puternică ce deserveşte clienţii din regiunea EMEA pe tehnologii cloud, dar şi on premise. Asigurarea unui spaţiu de lucru ergonomic, tehnologizat şi adaptat nevoilor moderne este parte integrantă din strategia noastră de angajator, Timişoara fiind primul oraş unde ne mutăm într-un spaţiu amenajat în conformitate cu cel mai recent design language al Microsoft, urmând ca, la sfârşitul anului 2020, să consolidăm activitatea din Bucureşti într-un sediu nou”, declară Adrian Purcărea, Director Support Engineering EMEA şi Site Lead Romania.

Fondată în 1975, compania Microsoft (Nasdaq „MSFT”) este liderul mondial în software, servicii, dispozitive și soluţii ce ajută oamenii şi companiile să îşi atingă pe deplin potenţialul.

United Business Center 1(UBC 1) este în curs de certificare Leed® şi beneficiază de implementarea unor politici sustenabile de operare, menite să crească eficienţa costurilor la utilităţi şi confortul chiriaşilor.

Clădirea are 12 niveluri, o suprafaţă de 13.000 mp închiriabili şi a fost dată în folosință la finele anului 2017. Aceasta are acces direct spre Iulius Mall Timişoara, angajaţii din UBC 1 beneficiind de proximitatea faţă de o gamă variată de servicii: food court şi restaurante pentru pauzele de masă, fitness center, 350 de magazine, cinema multiplex, grădiniţă, clinici medicale, locuri de parcare şi multe altele. În plus, prin programul Card Partener, aceştia au parte şi de promoţii de până la 25%, la numeroşi retaileri din mall.

Proiectul Openville va fi realizat în două faze, iar prima sa etapă, aflată în curs de finalizare, va include: 47.000 mp de adiţionali de retail, 50.000 mp de spaţii office în operare (clădirile UBC 1, UBC 2, UBC 3) şi alţi 52.000 mp în construcţie (clădirea UBC 0), un parc, un pasaj subteran destinat traficului auto şi aproximativ 4.070 de locuri de parcare.

După cele două clădiri office finalizate în 2017, în Openville se lucrează la alte două imobile de birouri. UBC 3 are o suprafaţă de 19.000 mp închiriabili şi va fi finalizată în luna martie. UBC 0 va dispune de 52.000 mp şi va fi cea mai înaltă clădire de birouri din România (155 metri, 27 de etaje). În paralel, se lucrează la noile spaţii de retail, la o parcare subterană şi la tunelul auto.

Proiectul Openville este realizat de companiile Iulius şi Atterbury Europe, reprezentând o investiţie estimată la peste 220 milioane de euro.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro