Deputatul PNL Marilen Pirtea acuză criza financiară în care Guvernul aruncă Primăriile

Marilen Pirtea atrage atenţia că s-a ajuns la un conflict deschis între aleșii locali și Guvern şi că puterea PSD-ALDE folosește orice prilej pentru a reduce libertatea fiscală a Primăriilor și autonomia administrației locale.

 

“Cei doi actori vizibili ai hărțuirii fiscale pe care PSD o aplică românilor, domnii Teodorovici și Vâlcov, pun în aceste zile presiune asupra decidenților din administrațiile locale, vehiculând un ipotetic procent maximal de 30%, care ar urma să fie alocat pentru bugetele locale, raportat la bugetul general consolidat. Iată că, odată publicat proiectul de buget pentru 2019, devine cât se poate de clar faptul că PSD caută să ducă cu vorba primarii, promițându-le un procent de 30%, în timp ce propunerea bugetului pe 2019 prevede o proiecție a veniturilor totale de 341 miliarde de lei, care coboară abrupt procentul bugetului pentru Primării la 22%”, declară Marilen Pirtea, deputat PNL de Timiş şi vicepreședinte al Camerei Deputaților. Şi avertizează că, în acest fel, administrația locală, motorul dezvoltării României, ajunge în pericolul iminent de a fi gripat de cifrele de pe masa PSD.

Marilen Pirtea spune că este grav că am ajuns să asistăm la un conflict deschis între aleșii locali și politicienii care iau decizii în exercițiul guvernării şi mult mai grav faptul că puterea PSD-ALDE folosește orice prilej pentru a reduce libertatea fiscală a Primăriilor și autonomia administrației locale, a aleșilor din administrațiile locale, „acolo unde jumătate din edili sunt de altă culoare politică față de cei din PSD-ALDE. Această discuție, despre mecanismele fiscale de finanțare a administrației locale, nu descrie destul de limpede fenomenul la care asistăm. De fapt, termenii în care se poate descrie exact realitatea politică de astăzi trebuie să se refere chiar la presiunea politică indusă de PSD pentru eliminarea mecanismelor de subsidiaritate și de autonomie administrativă, presiune exercitată abuziv de către PSD prin instrumente fiscale”, explică deputatul liberal.

Marilen Pirtea mai spune că, după discuțiile din aceste zile, purtate între ministrul Eugen Teodorovici și primarii marilor orașe din România, a devenit tot mai clar că reprezentanții Guvernului nu sunt îngrijorați de soarta bugetelor locale, „care se micșorează de la an la an, în termeni reali”, ci sunt atenți doar la jocul de imagine pe care PSD îl exersează permanent. „Ca să pară binevoitori prin alocarea de bani către bugetele locale, politicienii Guvernului PSD au propus inițial un procent mai mic de 30% din bugetul general consolidat, pentru a fi acordat către Primării, iar apoi, după amplificarea protestelor publice venite din țară, au anunțat că acceptă procentul de 30%, cu intenția de a demonstra public cât de generoși sunt față de administrațiile locale. Acum, la publicarea cifrelor din proiectul de buget pe 2019, tot ce au promis înainte guvernanții PSD-ALDE s-a transformat în fake-news”, adaugă iberalul Marilen Pirtea.

Acesta spune că, dacă recurgem la date obiective, vom vedea că scăderea alocărilor către bugetele locale este permanentă, procentul bugetelor locale din totalul bugetului anual al țării fiind în scădere de la an la an: “Nu trebuie să fim experți în finanțe publice pentru a observa cum trendul alocărilor bugetare este descrescător, iar Primăriile sunt văduvite de sume importante din cauza unei aşa-numite «revoluții fiscale». Trebuie doar să privim cu scepticism tot ceea ce lansează pe piață PSD. Astfel, afirmația prin care se acreditează faptul că administrațiile locale vor avea cel mai mare buget, în comparație cu anii precedenți, este un fake-news tipic PSD. Nu putem compara alocațiile de 77 de miliarde dintr-un buget de 341 cu 74 de miliarde la un buget de 295 de miliarde, nu valoarea nominală a bugetului este relevantă, ci în primul rând procentul alocării către bugetele locale din totalul BGC. Cifrele vorbesc de la sine și arată că primarii au fost mințiți”.

Citiţi şi: Primarul Timişoarei, către Guvern: „Opriţi centralizarea şi treceţi urgent la descentralizare reală”

Marilen Pirtea aatrage atenţia că PSD dorește să transfere în sarcina Primăriilor și o serie de cheltuieli care se realizau tradițional de la centru: „Iată că, pe de-o parte sumele sunt mai mici, în procente, dar, pe de altă parte, obligațiile de plată amenință să devină mai mari. Ceea ce PSD dă cu o mână, ia cu două.”

Deputatul PNL Marilen Pirtea anunţă că, săptămâna viitoare, în Parlament va fi dezbătută cea mai importantă decizie a începutului de sesiune parlamentară, proiectul Bugetului pentru 2019.

Acesta avertizează că dacă PSD-ALDE „își vor menține poziția de superioritate gratuită și vor limita procentul alocat administrațiilor locale la acest nivel incredibil de mic, de 22% din bugetul general consolidat, vom recurge la mobilizarea tuturor edililor locali, pe care îi vom solicita să aducă argumente fără echivoc, pentru a arăta falimentul fiscal spre care sunt împinse Primăriile prin jocul super-centralist al Guvernului. Iar dacă nici aceste argumente nu vor fi destul de convingătoare, astfel încât arcul guvernamental din Parlament să cedeze și să adopte un minim de 33% din buget pentru Primării, atunci vom aduce în dezbaterea publică subiectul lipsei banilor de la bugetele locale în toate comunitățile ale căror Primării se văd aruncate în pauperitate publică, acolo unde sunt blocate investițiile pentru dezvoltare. Le vom spune oamenilor din comunitățile locale cum centralizează Guvernul din ce în ce mai mulți bani din bugetul general, o tendință care se agravează de la an la an și care conduce, în ultimă instanță, la diminuarea importanței administrației locale, o direcție antieuropeană și profund antidemocratică spre care se orientează guvernarea PSD-ALDE.”

Print Friendly, PDF & Email