Noul corp de clădire a Spitalului de Copii “Louis Ţurcanu”, din Timişoara, va fi finalizat în acest an. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, aflată în vizită la Timişoara, şi primarul Nicolae Robu au convenit că suma necesară finalizării lucrărilor, de 22 de milioane de lei, va fi împărţită între Minister, care va aloca o sumă mai mare, şi Municipalitate.
Clădirea ultramodernă, care este deja ridicată în curtea Spitalului de Copii “Louis Ţurcanu”, din Timişoara, are opt etaje şi va fi conectată cu vechea clădire. În acest proiect, Primăria Timioara este parteneră cu Ministerul Sănătăţii.
“Având-o în vizită, spre seară, pe doamna ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, i-am prezentat stadiul lucrărilor şi am rugat-o să sprijine proiectul, având în vedere că Spitalul de copii din Timişoara este de o importanţă deosebită nu numai pentru oraş şi judeţ, ci pentru întreagă această parte de vest a ţării şi chiar la nivel naţional”, a declarat, citat de Agerpres, primarul Nicolae Robu.
Acesta spune că i-a solicitat ministrului Sănătăţii, pentru acest an, 20 milioane lei, angajându-se ca bugetul local să participe cu două milioane de lei.
După discuţii, s-a decis ca ministerul să aloce 15 milioane lei, iar Primăria Timişoara să asigure diferenţa de 7 milioane lei, “sub angajamentul doamnei ministru că Ministerul Sănătăţii va finanţa achiziţia echipamentelor medicale de ultimă oră, prevăzute prin proiect”, declară Nicolae Robu. Primarul se declară mulţumit şi promite că cei şapte milioane lei vor fi plătiţi efectiv de Municipalitate, cel târziu până la finele lunii iulie.
Ultimele comentarii