Preşedintele Comunităţii Evreieşti din Timişoara, Luciana Friedman, a anunţat că vor începe lucrările de restaurare la Sinagoga din Cetate.
Într-o postare de pe contul său de pe o reţea de socializare, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Timişoara, Luciana Friedman, anunţă, citată de Radio Timişoara, demararea lucrărilor de restaurare la Sinagoga din Cetate, de pe strada Mărăşeşti, pe care o consideră „începutul unei noi poveşti, reuşita unei lupte de mulţi ani, o piatră de temelie”.
Luciana Friedmann le mulţumeşte preşedintelui Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer, deputatului Silviu Vexler, directorului Rudy Marcovici, dar şi „altor importanţi susţinători din umbră, cărora sperăm, cât de curând, vom avea şansa să la mulţumim personal. Mulţumiri evreilor timişoreni, care au crezut în noi atunci când le-am spus că acest lucru va fi posibil, cu ajutorul lui Dumnezeu.”
Sinagoga din Cetate fost construită, potrivit Info Centrului Turistic Timişoara, între anii 1862-1865, la inițiativa rabinului Mauriciu Hirschfeld, după planurile arhitectului vienez Ignaz Schumann. Clădirea, ridicată în stil eclectic, tipic pentru a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cu ornamente ale arhitecturii maure şi decoraţii specifice cultului mozaic. Un an mai rziu, în 1866, a fost dotată cu o orgă Wegenstein.
Edificiul, menţionează site-ul welcometoromania.ro, a fost inagurat de două ori, la a doua inaugurare, cea din 1872, participând și împăratul Franz Joszef. Clădirea, a cărei faţadă este placată cu cărămizi aparente și plăci ceramice, are două turnuri și o cupolă. Balcoanele și spatiul de la parter asigură o capacitate de 3.000 de locuri.
În 1985, Sinagoga a fost închisă din cauza degradării și a scăderii populației evreiești. În următorii 20 de ani, edificiul a avut de suferit din cauza neglijenței și a vandalismului. În 2001 Filarmonica Banatul a încheiat un contract de comodat cu Comunitatea evreilor, pentru 50 de ani. Sinagoga a fost desacralizată, iar din 2005, a fost deschisă publicului pentru evenimente artistice. După încheierea lucrărilor de restaurare, sinagoga va fi folosită drept sală de concerte a Filarmonicii „Banatul” din Timişoara.
Ultimele comentarii