Comunități din România şi Serbia, consultate în privinţa potențialului cultural și patrimonial local

Universitatea de Vest din Timişoara derulează, în această perioadă, în cadrul unui proiect internaţional, o serie de evenimente dedicate conștientizării populaţiei privire la importanța patrimoniului cultural regional și a valențelor de dezvoltare regională pe care le are acesta.

 

Universitatea de Vest din Timișoara, Primăria Orașului Kikinda și Muzeul Național din Kikinda derulează proiectul Local Heritage for Active Tourism in Banat – HerA (RORS 20), finanțat prin Programul Interreg – IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia.

În cadrul proiectului vor fi organizate, în următoarele săptămâni, opt evenimente dedicate conștientizării comunităților locale, instituțiilor publice, organizațiilor nonguvernamentale și economice și elevilor cu privire la importanța patrimoniului cultural regional și a valențelor de dezvoltare regională pe care le are acesta, anunţă reprezentanţii UVT.

O primă serie de activități presupune derularea a șapte ateliere locale, patru în România și trei în Serbia, care vizează consultarea comunităților  în privinţa potențialului cultural și patrimonial local, spune Otilia Hedeșan (foto), coordonator cercetare și realizare proiecte turistice.

Primele două dintre activitățile din România au în centrul lor copii, activitățile derulându-se azi, la Școala Gimnazială Măru, din Caraș-Severin, iar mâine, la Școala Gimnazială Iablanița, tot în Caraș-Severin. Alte două ateliere din România vor avea ca public țintă adulți şi vor fi organizate joi, 1 februarie, la Primăria Eftimie Murgu, din Caraș-Severin, iar marți, 6 februarie, la ArtCafe Sânnicolau Mare.

Atelierele din Serbia au drept grup țintă un public specializat, fiind organizate cu sprijinul Camerelor de Comerț din Kikinda, miercuri, 7 februarie, Zrenjanin, joi, 8 februarie, și Pancevo, vineri, 23 februarie.

Aceste activități derulate de UVT se constituie și ca parte a Anului European al patrimoniului cultural.

Print Friendly, PDF & Email