Un sfert dintre rectorii semnatari iniţiali ai scrisorii de susţinere a noului ministru al Educaţiei, plagiatori

Potrivit Asociaţiei Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară din Cluj Napoca, aproape un sfert dintre rectorii care au semnat, în prima fază, scrisoarea de susţinere a noului ministru al Educaţiei, Valentin Popa, sunt plagiatori. Iar majorittaea universităţilor ale căror nume apar pe această listă sunt luate în evidenţa asociaţiei cu plagiate.

 

Printr-un comunicat de presă trimis redacţiei, intitulat „Apărătorii plagiatorilor sau de ce scot struţii capul din nisip”, Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară din Cluj Napoca atrage atenţia că şapte dintre cei 30 de rectori semnatari ai scrisorii de susţinere a ministrului desemnat al Educaţiei, Valentin Popa, apar în Indexul Operelor Plagiate, publicat pe www.plagiate.ro, ca autori sau coautori de opere plagiate:

  1. Ramona Lile, rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu”, din Arad – 8 plagiate
  2. Coralia-Adina Cotoraci, rectorul Universităţii „Vasile Goldiş” din Arad – 4 plagiate
  3. Carol Schnakovszky, rectorul Universităţii „Vasile Alecsandri”, din Bacău – 4 plagiate
  4. Ionel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, din Bucureşti – 4 plagiate
  5. Leonard Azamfirei, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş – un plagiat
  6. Mihnea Cosmin Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti – un plagiat
  7. Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti – cu un plagiat.

De asemenea, mai transmite Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară, 25 de universităţi, care apar pe această listă de susţinere au cadre univrsitare cărora le-au fost descoperite lucrări plagiate. Cele mai multe situaţii de genul acesta se întâlnesc la Universitatea „Vasile Alecsandri”, din Bacău – 44 de plagiate, apoi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – 20 de plagiate, Universitatea „Aurel Vlaicu”, din Arad – 15 plagiate, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, din Timişoara, şi Universitatea din Oradea – câte 12 plagiate. Lucrări plagiate au fost descoperite şi la Academia de Studii Economice Bucureşti – 10, la Universitatea Politehnica Bucureşti – 8, la Universitatea „Lucian Blaga”, din Sibiu – 7, la Universitatea de Petrol-Gaze Ploieşti – 6, la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, Universitatea „Dunărea de Jos”, din Galaţi, şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Bucureşti – câte 5, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, din Iaşi – 3, la Universitatea „Transilvania”, din Braşov, Universitatea „Valahia”, din Târgovişte, Universitatea „Ovidius”, din Constanţa, Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi şi la Universitatea „Vasile Goldiş”, din Arad – câte 2 şi câte un plagiat, la Universitatea „1 Decembrie 1918”, din Alba Iulia, Universitatea din Petroşani, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova, Universitatea din Craiova, Universitatea „Petru Maior”, din Târgu Mureş, şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi.

Citeşte şi: Un singur rector din Timişoara a semnat scrisoarea de susţinere a noului ministru al Educaţiei

Sâmbătă, 27 ianuarie, 30 de rectori au semnat o scrisoare de susţinere pentru ministrul desemnat al Educaţiei, Valentin Popa, rector al Universităţii „Ştefan cel Mare”, din Suceava. Aceştia îşi exprimau susţinerea pentru nominalizarea rectorului Valentin Popa ca ministru al Educaţiei Naţionale, afirmând că acesta este „un cadru didactic şi cercetător de prestigiu”.

Citeşte şi: Oastea lui Pamblică Vodă

Ulterior, scrisoarea a fost semnată de alţi 15 rectori, astfel că scrisoarea a trâns în final 45 de semnături:

  1. Ioan Vasile Abrudan, rectorul Universităţii „Transilvania”
  2. Leonard Azamfirei, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş
  3. Smaranda Angheni, rectorul Universităţii „Titu Maiorescu”
  4. Cătălin-Mihai Bălescu, rectorul Universităţii de Artă din Bucureşti
  5. Andrade-Ionuţ Bichescu, rectorul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa
  6. Iulian Gabriel Bîrsan, rectorul Universităţii „Dunărea de Jos”, din Galaţi
  7. Ioan Bondrea, rectorul Universităţii „Lucian Blaga”, din Sibiu
  8. Valer-Daniel Breaz, rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918”, din Alba Iulia
  9. Constantin Bungău, rectorul Universităţii din Oradea
  10. Dan Caşcaval, rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”, din Iaşi
  11. Cornel Căţoi, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
  12. Sorin Mihai Cîmpeanu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti
  13. Dumitru Chirleşan, rectorul Universităţii din Piteşti
  14. Pascu-Mihai Coloja, rectorul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti
  15. Mihnea Cosmin Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti
  16. Coralia-Adina Cotoraci, rectorul Universităţii „Vasile Goldiş” din Arad
  17. Sorin-Ion Crişan, de la Universitatea de Arte din Târgu Mureş
  18. Călin Enăchescu, rectorul Universităţii „Petru Maior”, din Târgu Mureş
  19. Ovidiu Folcuţ, rectorul Universităţii Româno-Americană din Bucureşti
  20. Alexandru Irimie, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, din Cluj Napoca
  21. Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti
  22. Ramona Lile, rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu”, din Arad
  23. Nicolae Mandea, rectorul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, Bucureşti
  24. Marian Moiceanu, rectorul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, din Bucureşti
  25. Radu-Marcel Moraru, rectorul Universităţii de Arte şi Design din Cluj Napoca
  26. Diana Asinefta Moş, rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti
  27. Călin-Dinu Oroş, rectorul Universităţii „Valahia”; din Târgovişte
  28. Cornel Panait, rectorul Universităţii Maritime din Constanţa
  29. Florin Pelin, rectorul Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti
  30. Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca
  31. Cosmin Alin Popescu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara
  32. Corneliu-Andy Puşcă, rectorul Universităţii „Danubius”, din Galaţi
  33. Sorin Mihai Radu, rectorul Universităţii din Petroşani
  34. Ion Rogoveanu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova
  35. Sorin Rugină, rectorul Universităţii „Ovidius”; din Constanţa
  36. Carol Schnakovszky, rectorul Universităţii „Vasile Alecsandri”, din Bacău
  37. Viorel Scripcariu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, din Iaşi
  38. Atena-Elena Simionescu, rectorul Universităţii de Arte „George Ionescu”, din Iaşi
  39. Ionel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, din Bucureşti
  40. Cezar Ionuţ Spîna, rectorul Universităţii din Craiova
  41. Vasile Ţopa, rectorul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca
  42. Ovidiu Puiu, rectorul Universităţii „Constantin Brâncoveanu”, din Piteşti
  43. Radu Sorin Văcăreanu, rectorul Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti
  44. Vasile Vîntu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, din Iaşi
  45. Vasile Jucan, rectorul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, din Cluj Napoca
Print Friendly, PDF & Email