Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară, care acţionează ca avertizor de integritate, cere destituirea a 15 rectori şi decani de la mai multe universităţi din ţară, pe care îi acuză de plagiat.
Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară, din Cluj Napoca, atrage atenţia că renumele şcolilor superioare româneşti este erodat în fiecare zi de plagiat, ca formă gravă a încălcării integrităţii academice: „În România, plagiatul a atins cote greu de imaginat într‐o lume a secolului XXI. (…) În opinia noastră, în acest moment în România există cel puţin 10.000 de opere plagiate. Prin ignorarea pericolului social al fenomenului plagiatului, universităţile româneşti abuzează de principiul autonomiei universitare şi‐l transformă într‐un principiu abuziv de «stat în stat». Astfel la alegerile universitare, de curând finalizate, au apărut prin vot persoane care sunt în mod cert autori de opere plagiate probate în mod sistematic în Indexul Operelor Plagiate”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei GRAUR, care e iniţiator şi depozitar al Indexului Operelor Plagiate în România (www.plagiate.ro), unde a publicat mai bine de 320 de plagiate.
Citeşte şi: Cooperativa de plagiat Lile
Asociaţia transmite şi o listă cu 15 persoane ajunse în funcţii de execuţie în conducerea unor universităţi, pe care le acuză de plagiat:
Acad. Ioanel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, București
Prof. dr. Mircea Beuran, preşedintele Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, București, şi directorul Spitalului Clinic de Urgenţă, Bucureşti
Prof. dr. Carmen Postolache, decan la Universitatea Bucureşti
Prof. dr. Ştefan Antohe, decan la Universitatea Bucureşti
Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, de la Academia de Studii Economice, Bucureşti
Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul Universităţii de Medicină și Farmacie, Târgu Mureş
Prof. dr. Copotoiu Constantin, membru în Senatul Universităţii de Medicină și Farmacie, Târgu Mureş
Prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu”, Arad
Prof. univ. dr. Carol Schnakovszky, rectorul Universităţii „Vasile Alecsandri”, Bacău
Prof. univ. dr. ing. Dr.h.c. Valentin Nedeff, preşedintele Senatului Universităţii „Vasile Alecsandri”, Bacău
Conf. univ. dr. Cristina Cîrtiţă‐Buzoianu, prorector la Universitatea „Vasile Alecsandri”, Bacău
Prof. univ. dr. ing. Luminiţa‐Georgeta Popescu, rectorul Universităţii “Constantin Brâncuşi”,Târgu Jiu
Prof. univ. dr. Cristinel Racoceanu, decan la Universitatea „Constantin Brancuşi”, Târgu Jiu
Prof. dr. ing. Gheorghe Nagîț, decan la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Iaşi
Prof. dr. ing. Nicolae Burnete, preşedinte al Senatului, membru invitat al Consiliului de Administraţie al Universităţii Tehnice, Cluj‐Napoca)
Faţă de această situaţie deosebit de gravă, „care se continuă în mod inadmisibil cu informaţii credibile cu privire la existenţa unor reţele de corupţie la nivel înalt formate din demnitari care fac tot ce este posibil, dar absolut ilegal şi imoral să falsifice informaţii, să dezvolte legi,
reguli şi organe menite să protejeze pe plagiatori”, GRAUR îi solicită ministrului Educaţiei, premierului şi preşedintelui României să intervină şi să facă unele corecţii. „Vă solicităm să dispuneţi destituirea acestor persoane din funcţiile de execuţie sau reprezentare în care au fost alese şi să dispuneţi ca aceste persoane să nu mai poată ocupa niciodată, prin alegeri sau prin numire, nici un fel de funcţie în care să semneze pentru gestionarea banului public”, se arată în solicitarea GRAUR.
Alături de această intervenţie, pe care o doreşte aplicată imediat, GRAUR mai solicită publicitatea pe site‐ul Ministerului Educaţiei a actelor de destituire pentru motive care privesc încălcarea integrităţii şi mai ales prin folosirea plagiatului ca mijloc de afirmare personală.
Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară, înfiinţată şi condusă de prof. univ. dr. Dorin Isoc, este şi acţionează ca avertizor de integritate.


































Un alt plagiator care isi face veacul pe la facultatea de matematica si informatica a universității bucuresti este confr.dr.Voica Cristian,un individ fara caracter,fara substanta cenusie dar cu relatii in posturi cheie.