28 de percheziții, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 5 milioane de euro, prin comiterea de infracţiuni economice, sunt făcute, în această dimineaţă, de ofiţeri ai Poliţiei Mehedinți și ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române. Percheziţii au loc şi în Timiş.
Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, în această dimineaţă, poliţişti ai Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române, efectuează 28 de percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală şi spălarea banilor.
Percheziţiile au loc concomitent în județele Mehedinți, Timiș, Argeș, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Dolj, Gorj și în București.
Surse polițieneșt, citate de Agerpres, declară că printre cei vizați de percheziții se află și regele Cioabă.
Potrivit IGPR, din cercetări a reieșit că, în perioada 2009 – 2014, reprezentanţii mai multor societăţi comerciale ar fi creat un circuit infracţional evazionist bazat pe un sistem financiar-bancar fraudulos, în scopul eludării obligaţiilor fiscale.
Cei în cauză ar fi înregistrat în contabilitatea societăţilor comerciale controlate mai multe facturi fiscale care ar fi avut la bază operaţiuni comerciale fictive, în valoare totală de peste 18,4 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal TVA şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit. Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la peste 5 milioane de euro.
Ulterior, spun poliţiştii, prin intermediul societăţilor comerciale controlate, această sumă ar fi fost supusă procesului de spălare a banilor. Astfel, ar fi fost efectuate depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de rularea acestora prin conturi bancare ale societăţilor, pentru disimularea provenienţei ilicite a banilor.
32 de persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, pentru audieri.
IGPR anunţă că cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.
Ultimele comentarii