Timişoara este unul dintre oraşele cu cel mai mare nivel de radiaţii naturale din ţară. Un inginer timişean susţine că radioactivitatea în Timişoara a crescut din cauza depozitelor de minereuri radioactive postbelice şi a diverselor experimente industriale nefericite, făcute inclusiv după 1990.
Confirmări oficiale
Conform unui studiu recent al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activelor Nucleare, Timişoara, Zimnicea şi Turnu Severin sunt oraşele cu cel mai crescut nivel de radiaţii naturale. Chiar dacă valorile sunt sub limita de avertizare, nivelul de radiaţii din interiorul clădirilor este mai mare decât cel din exterior, recomandându-se aerisirea deasă a spaţiilor închise.
Potrivit unei directive europene, care trebuie preluată în legislaţia naţională până în aprilie 2018, CNCAN urmează să realizeze, în următsorii doi ani, şi o hartă a nivelului de radiaţii din interiorul clădirilor, caselor de locuit şi tunelurilor.
„Există studii făcute de specialişti reputaţi de la Cluj care indică, în cazul Timişoarei, unele dintre cele mai mari niveluri de radioactivitate din zona de est a Europei”, spune inginerul timişean Mircea Goloşie, autor al mai multor studii de specialitate în domeniul radioactivităţii.
Cauzele sunt multiple. „Este vorba de apa freatică – Timişoara are ape termale care au întotdeauna un potenţial radioactiv. Au fost însă şi acele zone de depozitare de minereu radioactiv din zona Gării de Est, de unde recent s-a excavat pământ şi s-a transportat în câteva zeci de locaţii din oraş. Au mai fost probleme legate de exploatarea termocentralelor, pe vremuri, şi de halda de cenuşă. Mai există o mină în zona Parcului Botanic, despre care nimeni nu ştie prea multe şi care se dorea a fi transformată la un moment dat în adăpost, dar după măsurarea radioactivităţii s-a ajuns la concluzia că e mai bine să fie lăsată aşa. Şi să nu uităm că până prin 1997 s-a cărat minereu radioactiv cu basculanta prin Timişoara”, mai spune Mircea Goloşie.
Radonul, inamicul invizibil
Timişul se numără printre judeţele evidenţiate ca având valori extrem de ridicate de radon, gaz radioactiv care ajunge în interiorul construcţiilor şi care produce cancer pulmonar şi leucemie. Mai mulţi ingineri şi profesori universitari au fost cooptaţi în ultimele luni în realizarea unei premiere naţionale, harta radonului, un gaz radioactiv aflat în interiorul construcţiilor şi care produce afecţiuni grave.
Conform specialiştilor care au lucrat la proiect, 180 de şcoli, grădiniţe şi primării din mai multe judeţe, printre care şi Timişul, sunt expuse la valori ridicate de radon.
„Am avut surprize ca, în instituţii publice, în 180 de şcoli, grădiniţe, primării monitorizate, să constatăm niveluri ridicate de radon, cum ar fi în judeţele Alba, Timiş sau Suceava. Este nevoie de o monitorizare riguroasă, anuală, de control anual al dozei. Iar profesorii şi elevii din şcolile respective ar trebui informaţi”, a declarat Alexandra Cucoş Dinu, manager proiect la Facultatea de Ştiinţe şi Ingineria Mediului a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.
În urma cercetărilor preliminare efectuate, România s-ar clasa pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte expunerea la radon, astfel încât este nevoie de intervenţii în zonele unde concentraţia de radon este mai mare decât nivelul legiferat.
Ultimele comentarii