În ciuda semnalelor trase de presă, legate de igienizarea şi buna funcţionare a toaletelor ecologice amplasate în Timişoara, pe domeniul public, contractul încheiat de Municipalitate a continuat netulburat, urmând să se încheie în noiembrie, dacă nu va mai fi prelungit până atunci. Pe lângă nemulţumirile unor timişoreni legate de amplasarea şi curăţarea acestor toalete, nici pe segmentul de wc-uri fixe Primăria nu stă prea bine, în prezent existând doar 11 astfel de toalete funcţionale la un municipiu de 300.000 de locuitori.

Contract derulat imperturbabil

Anul acesta, în noiembrie, ajunge la scadenţă deja celebrul contract prin care Primăria Timişoara a cumpărat servicii de servicii de închiriere şi întreţinere a toaletelor ecologice mobile în municipiu. Primăria era gata să dea 3,4 milioane de lei pe aceste servicii, într-un contract al cărui caiet de sarcini a fost contestat. Valoarea de atribuire nu a fost departe de această sumă, contractul fiind atribuit pentru suma de 3,38 de milioane de lei. Contractul a lăsat o marjă estimativă destul de mare, acesta prevăzând în­chirierea a minimum 103 toalete publi­ce şi maximum 135, şi un număr minim de 16.060 şi maximum de 31.060 de servi­cii de întreţinere prestate. Con­form Direcţiei de Patrimoniu a Primăriei, se intenţiona amplasarea a 103 toalete ecologice, în 48 de locaţii, numărul toa­letelor ecologice putând fi suplimentate până la maximum 155 de bucăţi.

Aşa s-a şi derulat această activitate, Compartimentul Spaţii Utilitare anunţând că “urmăreşte buna desfăşurare a serviciului  de închiriere şi întreţinere toalete ecologice pe raza Municipiului Timişoara„ care a fost  achiziţionat începând cu anul 2005, actualmente fiind în derulare un contract de prestări servicii  până în 11 noiembrie 2014”. Acelaşi compartiment spune că înTimişoara sunt amplasate acum 109 toalete ecologice în 50 de locaţii.

Contractul legat de închirierea şi întreţinerea de toalete prevede că respectivele cabine de toalete ecologice trebuie să fie instalate pe tot parcursul anului, cu precădere în sezonul cald sau în perioadele cu festivităţi. Pompe recirculabile, pereţi parfumaţi, sistem de aerisire au fost doar câteva dintre cerinţele legate de toalete. Pe lângă curăţirea acestora de trei ori pe săptămână, contractul mai prevede că la toalete precum cele de la Poşta Mare, la cele din bucla de la Gara de Nord şi la cele din Parcul Central, curăţirea trebuie să se facă zilnic. Timişorenii au mai dat însă de situaţii în care o serie de WC-uri fie erau închise, fie deschise, emanau mirosuri care îi împiedicau pe eventualii “temerari” să le treacă pragul.

Nemulţumirile timişoreni­lor au răzbătut şi din petiţiile adresate Primăriei şi asumate de Muni­cipalitate. Astfel, după ce a fost apo­stro­faţi în legătură cu menţinerea curăţe­niei, pe portalul Primăriei reprezen­tanţii unităţii administrative precizau că “întreţinerea acestor toalete se face în zilele de marţi, joi şi sâmbătă, iar dacă este nevoie, chiar şi zilnic”. Vinovaţi pentru “disfuncţionalităţi” au fost indicaţi ca fiind oamenii străzii, care mai dorm în ele şi aruncă în vasul toaletei tot ce le prisoseşte: haine, adidaşi, lenjerie intimă, şi mai fură şi manetele din fier de la uşi, pe care le vând la fier vechi, prestatorul susţinând că există situaţii în care schimbă “şi zece manete în fiecare zi”.

Una peste alta, cu sau fără aceste nemulţumiri, contractul s-a derulat fără probleme şi rămâne de văzut dacă va fi prelungit.

Nici cu toaletele fixe nu se stă cu mult mai bine

Şi dacă oportunitatea contractului legat de toaletele ecologice va fi lămurită, poate, doar de Curtea de Conturi, nu s-ar putea spune că la Timişoara se stă cu mult mai bine şi în ceea ce priveşte toaletele publice fixe. Acestea sunt puţine, şi unele sunt deschise după un orar cel puţin interesant. În aceste condiţii, timişorenii sau turiştii aflaţi sub presiune se îndreaptă către toaletele magazinelor, ale instituţiilor publice sau private. Când acestea sunt închise sunt alese tufele ori zidurile din oraş.

În momentul de faţă, în Timişoara sunt doar 11 wc-uri publice administrate de Primărie: în Piaţa Unirii, în Piaţa Traian, Parcul Botanic,  Piaţa Ţepeş Vodă, Parcul Central, strada Ciprian Porumbescu, strada Iuliu Maniu, Parcul Uzinei, Parcul Carmen Sylva, Parcul Copiilor  şi Parcul Rozelor.

În 2010 activitatea de curăţenie a wc-urilor publice din Timişoara a fost delegată către Administrarea Domeniului Public S.A., care acum a ajuns în subordinea societăţii Drumuri Municipale. Compartimentul “Spaţii Utilitare” al Primăriei susţine că se ocupă de aprovizionarea cu materialele de curăţenie şi igienizare şi că informează Serviciul Tehnic despre defecţiunile apărute, în vederea remedierii acestora.  Adică o direcţie constată, în cazul în care constată ceva, şi o altă direcţie execută.

Este greu de înţeles, în acest context, de ce Primăria Timişoara, dornică să importe tot felul de soluţii urbanistice occidentale, nu achiziţionează sau închiriază toalete publice metalice, cu plată, la fel ca în toate marile oraşe europene. În acest fel, s-ar rezolva şi problema oamenilor străzii, care nu ar mai transforma toaletele publice în locuinţe, iar spaţiile respective s-ar putea amenaja corespunzător, cu apă curentă, prosoape, uscătoare de mâini. Nu ar mai exista mirosuri, aceste construcţii metalice fiind etanşe, iar cu banii colectaţi s-ar face alte investiţii de acest gen sau s-ar investi în igienizare.

Experimentul toaletelor ecologice a avut un final lamentabil la CFR

Este greu de apreciat dacă pentru Timişoara toaletele ecologice reprezintă soluţia cea mai bună pentru rezolvarea acestei probleme care ţine până la urmă de confort şi civilizaţie în spaţiul public. Se ştie că, în lipsa unor măsuri frecvente şi eficiente de igienizare, amplasarea acestor toalete pe spaţiul public e total inutilă pentru că devin impracticabile. O experienţă relevantă în acest sens este cea din sistemul feroviar.

În Timiş, în 2003, când s-a făcut achiziţionarea unor toalete ecologice, la ordinele fostului director al SNCFR, o toaletă ecologică cu cabina simplă a fost achiziţionată cu aproximativ 50 de milioane de lei vechi, în condiţiile în care pe piaţă se vindea cu aproximativ 16 – 17 milioane de lei vechi. Regionala C.F. Timişoara primise 222 de toalete ecologice, valoarea totală a sumei cheltuite ajungând la aproximativ zece miliarde de lei vechi. Scandalul cu privire la achiziţiile făcute atunci în sistemul feroviar a scos la iveală şi faptul că în cartea tehnică a acestor toalete se menţiona că este interzisă utilizarea lor la temperaturi mai scăzute de zero grade Celsius. Deci, nu aveau ce să caute în gări, folosite ca toalete publice, acest gen de toalete putând fi utilizate cel mult la expoziţii, simpozioane, târguri ori, vara, pe stadioane. Mai mult, utilizarea şi întreţinerea lor presupunea costuri fabuloase pentru sistemul feroviar, întrucât au un rezervor de 1.200 de litri în care trebuia băgată, după fiecare curăţare, o cantitate de 200 de litri de apă, în condiţiile în care unele gări în care au fost amplasate nici măcar nu aveau apă curentă. În plus, în apa din rezervor trebuia aruncată o pastilă, ce avea rol de dezinfectare, preţul acesteia fiind de 25 de dolari. După ce gările au rămas treptat fără personal de deservire, mai ales cele de pe rutele exploatate de operatorii feroviari privaţi, toaletele au rămas de izbelişte.

“Doar câteva au funcţionat, fiind racordate la sistemul de apă şi canalizare. În rest, au stat încuiate în majoritatea gărilor, şi aşa au şi rămas. Personalului din gară îi era teamă să le dea în folosinţă, ţinând cont de faptul că o astfel de toaletă venise cu o valoare de inventar foarte mare, de peste 50 de milioane de lei vechi. Trebuia să se cumpere soluţii speciale de dezinfectare foarte scumpe, şi era imposibilă utilizarea lor iarna. Ele s-au adus, s-au montat, au rămas nefolosite, şi s-au luat banii pentru ele, la fel ca în cazul bărcilor achiziţionate pentru Regionala CFR Timişoara”, spune Constantin Petreanu, liderul sindical timişean al Federaţiei Sindicale Feroviare Drum de Fier.