Horia Colibășanu a ajuns la 7000 de metri altitudine, în drumul spre Everest

Peste aproximativ trei săptămâni, Horia Colibășanu ar putea fi primul român care a urcat pe Everest, practicând alpinism pur, fără șerpași şi fără oxigen suplimentar. Acesta le mulțumește tuturor pentru suport și gândurile bune.

 

Horia Colibășanu, aflat în ascensiune spre Everest, anunţă că a început să facă urcări din tabăra de bază avansată spre prima tabără superioară, situată la 7000 de metri. Cea mai recentă urcare a însemnat și dormitul peste noapte, în cort, la minus 17 grade Celsius.

A fost foarte frig. Am îmbrăcat tot echipamentul și tot am înghețat. A fost și condens mare în cort, ceea ce a făcut ca frigul să fie și mai greu de suportat. Nu prea m-am odihnit, dar am recuperat când am revenit în tabăra de bază avansată, la 6400 de metri”, transmite Horia Colibășanu. Acesta anunţă că, în perioada următoare, va face mai multe urcări și coborâri ca să se pregătească pentru ascensiunea finală, care va avea loc după mijlocul lunii mai.

El a adăugat că sunt puțin peste 100 de alpiniști în tabăra de bază avansată, care se pregătesc pentru urcarea pe Everest în sezonul din 2017.

Informat despre mesajele de susținere pe care le primește în țară, de la echipele sponsorilor, precum și de la publicul care urmărește expediția sa, Horia le mulțumește tuturor pentru suport și gândurile bune. „Să știi că sunt mii de oameni care te urmăresc, care te susțin să obții performanța pentru care te pregătești, care te așteaptă acasă, este o emoție extraordinară care îți dă resurse neașteptate. Le mulțumesc tuturor celor care îmi scriu mesaje de suport.”

Din datele de până acum, prognoza meteo ar fi favorabilă pentru urcarea pe vârful Everest în perioada 18- 22 mai. Astfel că, peste aproximativ trei săptămâni, Horia Colibășanu ar putea fi primul român care a urcat pe Everest (8848 m), practicând alpinism pur,– fără șerpași, fără oxigen suplimentar.

Anul acesta, are loc cea de-a 19 expediție internațională a lui Colibășanu, Everest fiind al optulea vârf de peste opt mii de metri pe care sportivul dorește să îl aibă în palmares.

Horia Colibășanu este cel mai performant alpinist din istoria României, având în prezent în palmares ascensiuni de succes pe şapte din cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume: K2 (8.611m), Manaslu (8.163m), Dhaulagiri (8.167m), Shishapangma (8.027m), Annapurna (8.091m), Makalu (8.463m), Lhotse (8.516m).

Ascensiunile sale au fost fără oxigen suplimentar și fără șerpași, Horia Colibășanu fiind recunoscut internațional pentru practicarea alpinismului pur, adică un sportiv de ultra-performanță cum sunt foarte puțini la nivel mondial.

Print Friendly, PDF & Email