Alina Gorghiu, despre acuzaţiile de plagiat aduse rectorului Universităţii de Vest: „Dacă a plagiat, PNL se desparte de el”

alina-gorghiu-si-nicolae-robu-foto-costi-dumaPreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, azi, la Timişoara, că dacă acuzaţiile de plagiat care i se aduc rectorului Universităţii de Vest, Marilen Pirtea, care deschide lista PNL pentru Senat la Timiş, se dovedesc adevărate, drumul PNL se desparte de acesta.

 

Întrebată azi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Timişoara, dacă rectorul Universităţii de Vest, Marilen Gabriel Pirtea, ar trebui să se retragă din viaţa politică, în contextul acuzaţiilor de plagiat care i se aduc, preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a răspuns, citată de Mediafax: „Da, dacă se dovedeşte că a plagiat, drumul PNL de drumul domnului Pirtea se vor despărţi. Dar în acest moment nu vorbim despre o hotărâre sau un lucru dovedit. Cred, însă, că în acest moment vorbim despre o anchetă jurnalistică, instituţiile statului trebuie să îşi facă treaba mai departe. Să nu nu uităm totuşi că este ultima săptămână de campanie electorală, motiv pentru care eu aş trata ca un subiect sensibil şi echilibrat.

Alina Gorghiu a mai afirmat că, dacă la un moment dat criteriile de integritate sunt încălcate de un liberal, PNL se separă de acel membru.

Întrebată dacă ia în calcul posibilitatea ca Marilen Pirtea să se retragă de pe listă pentru a nu afecta imaginea PNL în ultima săptămână de campanie, preşedintele PNL a afirmat că, Marilen Pirtea „va da toate declaraţiile pe acest subiect”, afirmând că, partidul nu se poate pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei acestuia.

 

Citeşte şi: Rectorul Universităţii de Vest Timişoara sesizează comisia de etică în urma suspiciunilor de plagiat la adresa sa

 

„Răspunsul meu este aceleaşi eu, PNL şi domnul Robu nu suntem în măsură să dăm verdicte nici în materie penală, civilă, nici de plagiat. Suntem într-un stat de drept şi cred că singura decizie este cea a unor instituţii abilitate de Statul român”, a mai declarat Alina Gorghiu.

La rândul său, liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, a afirmat că dacă acuzaţiile care i se aduc lui Marilen Pirtea se vor dovedi reale, acesta va trebui să se retragă din Parlament: „Dacă se confirmă acuzele, va trebui să se retragă din Parlament că, evident, va fi ales. Acum nu putem, pe baza unui articol apărut în ziar, să îi cerem să se retragă de pe lista de candidaţi. Lucrurile vor fi duse mai departe, dânsul are dreptul la apărare, va da explicaţiile de rigoare şi lucrurile se vor clarifica. Noi avem încredere în domnul Pirtea că dacă nu am fi avut nu l-am fi propus să fie candidat pe prima poziţie. Noi am propus rectorul unei univestităţi prestigioase.”

Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, deschide lista PNL Timiş pentru Camera Deputaţilor.

O anchetă jurnalistică a ziaristei Emilia Şercan, publicată pe PressOne, arată că mai multe articole ştiinţifice semnate de rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, prezintă „mari suspiciuni de plagiat”.

Print Friendly, PDF & Email