Domnule Grindeanu, recent ați lansat un apel la o campanie electorală civilizată și decentă. Aveți semnale că ar putea fi altfel?
Nu în mod direct, însă dacă mă uit la disperarea unora, pot să anticipez că se vor preta și la o campanie agresivă, bazată doar pe atacuri. Nu mă interesează ce fac celelalte partide, însă pentru sănătatea democrației românești și pentru recredibilizarea Parlamentului trebuie să venim cu oferte de guvernare, cu dezbateri bazate pe proiecte, pe programe și nu pe glumițe electorale. Cel puțin în Timiș, aici unde avem un electorat matur, avizat și care trebuie respectat.
Cine nu îi respectă pe timișeni?
Vedeți și dumneavoastră clar cine nu îi respectă. Am avut, săptămânile acestea, multe semnale care ne arată că PNL Timiș vrea să facă aici o campanie de tip dâmbovițean. Am enumerat în conferința de presă recentă cel puțin două momente flagrante în care administrația a fost politizată în cazul Primăriei Timișoara. Pe această cale, solicit aleșilor locali timișeni, indiferent de partid, să nu folosească proiectele mari ale comunității noastre în scopuri politice. Nu e doar imoral, ci și ilegal!
Pe de altă parte, am văzut că sunt folosiți minori în parodii electorale care sunt de fapt atacuri politice. Așa ceva în Timiș nu s-a mai întâmplat. Este aiuritor ce metode de campanie folosesc peneliștii. Nu am mai văzut așa ceva… Sper ca PNL să nu se facă de râs total aici, chiar dacă politic ar trebui să ne bucurăm că asistăm la gesturi disperate din partea adversarilor politici. Însă, dincolo de acestea, nu aș vrea ca cetățenii să considere că toate partidele sunt la fel. PSD Timiș vine cu o echipă care susține programul nostru de guvernare, cu oameni pregătiți în domenii diverse și care doresc să contribuie la modernizarea și dezvoltarea județului nostru. Nu avem vedete, așa cum am spus, avem oameni responsabili pe listele noastre!
Ați avut o modalitate originală de stabilire a ordinii pe lista de candidați.
Nu știu dacă e originală, dar cu siguranță este democratică. Am propus tuturor primarilor noștri, consilierilor municipali și județeni să participe la o consultare privind ordinea pe cele două liste, pentru Senatul României și Camera Deputaților. Practic, a fost un scrutin intern, un act democratic la care au contribuit aleșii noștri locali din județ, oameni cu legitimitate și credibili, deoarece au fost recent confirmați prin vot de comunitățile lor. Ulterior, respectând ordinea rezultată, listele finale au fost aprobate de forurile statutare.
Ce le cereți colegilor dumneavoastră care candidează acum?
În primul rând, să țină cont de faptul că vor reprezenta în forul legislativ suprem cel mai mare și frumos județ al țării. Să nu uite niciodată că timișenii au mari așteptări de la ei, așa cum am și eu. Vreau ca împreună cu viitorii parlamentari de Timiș să pot continua ceea ce am început în vară, modernizarea județului nostru. Cei care vor fi aleși, dincolo de calitățile lor umane și profesionale, vor ajunge în Parlament prin votul oamenilor și datorită susținerii Partidului Social Democrat, iar colegii mei trebuie să respecte acest lucru.
Publicat la comanda PSD Timiş. Publicat de SC Timpolice SRL. Cod mandatar financiar: 11160007.
Ultimele comentarii