Mai mult de 400 dansatori din România şi din străinătate, campioni mondiali şi europeni la tango argentinian, dansatori profesionişti sau amatori, participă, la Timişoara Tango Festival
Timişoara Tango Festival, ajuns la ediţia a IV-a, un eveniment de anvergură, cu rezonanţă marcantă atât în ţară, cât şi în plan internaţional, va avea loc între 26 şi 29 mai. Este organizat de Şcoala de Tango Argentinian „Tango Embrace”, din cadrul Asociaţiei Art Embrace, cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş şi al Consiliului Local Timişoara.
Vizibilitatea europeană a evenimentului, spun organizatorii, este facilitată de cooptarea artiştilor Fabián Peralta şi Josefina Bermúdez, din Buenos Aires, care sunt campioni mondiali Tango Salon 2006, Darko Dožić cu Sonja Živanović (Belgrad), Csongor Kicsi (Braşov, campionul european la Tango Salon în 2015) cu Juliana Magiolli (São Paulo), Endre Szeghalmi cu Andrea Serbán (Budapesta), Lucian Stan cu Raluca Aldea (Bucureşti), Horia Călin Pop cu Ioana Lascu (Cluj Napoca) şi a invitaţilor speciali, Germán Ballejo şi Magdalena Gutierez (Buenos Aires), ajunşi pe podiumul Campionatului Mondial la categoria Tango Salon din 2015.
Agenda celor patru zile de festival, anunţă organizatorii, cuprinde nu doar spectacolele de referinţă ale marilor artişti internaţionali, deja galonate la festivaluri de gen din Europa sau din lume, ci şi seminarii şi petreceri de zi şi de seară, aşa-numitele Milongas, care vor avea loc într-o cunoscută şi frumoasă sală din Timişoara – Sala Vieneză, de pe str. Ady Endre nr.11.
„Având convingerea absolută că dansul este o artă vie, cu permanentă nevoie de dialog între forme, mentalităţi, şcoli şi abordări, în programul festivalului vor fi incluse şi alte evenimente conexe: spectacole ale marilor artişti prezenţi, workshop-uri, conferinţe, întâlniri cu artiştii care au ceva de spus în tango-ul argentinian. Ne dorim ca, dincolo de o concentrare estetică şi ideatic valorică, dată de spectacolele selecţionate, să deschidem prin Festivalul Internaţional de Tango Argentinian – Timişoara Tango Festival poarta către înţelegerea acestei arte, atât de speciale, din interiorul ei. De asemenea, urmărim să aducem dansul pasional, sensibil şi sentimental în Cetate, astfel ca prin spectacole şi evenimente să-l facem parte din viaţa obişnuită a oraşului nostru, ce aspiră la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021”, transmit organizatorii Timişoara Tango Festival.
María Inés Bogado and Sebastián Jiménez – Tango-Vals „Flor de Lino”
Festivalul de tango de la Timişoara se va desfăşura după următorul program:
Joi, 26 mai
Orele 22 – 4: First Grand Milonga, cu demonstraţii de tango argentinian oferite de Horia Călin Pop şi Ioana Lascu (Cluj Napoca – România), TDJ – Anca Madroane (Timişoara).
Vineri, 27 mai
Orele 14 – 18: Daily Milonga, întâlnire dansantă cu TDJ – Claudiu Grosaru (Braşov).
Orele 22 – 4: Grand Serbian Milonga, cu demonstraţii de tango argentinian oferite de Germán Ballejo şi Magdalena Gutierrez (Buenos Aires) şi Darko Dožić cu Sonja Živanović (Belgrad), TDJ – Dark-Oh (Belgrad).
Sâmbătă, 28 mai
Orele 14 – 18: Daily Milonga cu TDJ- Endre Szeghalmi (Budapesta);
Orele 22 – 5: Grand Romanian Milonga cu demonstraţii de Tango Argentinian oferite de Fabián Peralta cu Josefina Bermúdez (Buenos Aires) şi Lucian Stan cu Raluca Oana Aldea (Bucureşti), TDJ – Luca Lamberti (Roma).
Duminică, 29 mai
Orele 14 – 18: Daily Milonga, întâlnire dansantă cu TDJ – Horia Călin Pop (Cluj Napoca).
Orele 21.30 – 3: Grand Hungarian Milonga, cu demonstraţii de Tango Argentinian oferite de Csongor Kicsi (Braşov) cu Juliana Maggioli (São Paulo) şi Endre Szeghalmi cu Andrea Serban (Budapesta), TDJ – Gábor Novák (Budapesta).
Ultimele comentarii