Istoricul Victor Neumann a lansat ieri, la Timişoara, „Istoria Banatului”, un volum pe care l-a coordonat şi care reuneşte 300 de ani de dezvoltare a regiunii. Cartea a fost propusă la un premiu al Academiei Române.
Istoria Banatului, volum coordonat de prof. univ. dr. Victor Neumann, o frescă a ultimilor 300 de ani de istorie a Banatului, a fost realizat pe parcursul a zece ani de documentare a mai mulor istorici.
În timpul lansării volumului – care a avut loc ieri, în Aula Magna a Universităţii de Vest –, Victor Neumann le-a mulţumit celor care au contribuit la realizarea acestei cărţi tipărite la Editura Academiei, istorici din România, Serbia şi Ungaria.
„În urmă cu zece ani aveam primele întâlniri academici în jurul acestei teme şi am decis atunci că este important să scriem o istorie a regiunii. Această istorie a regiunii nu este în detrimentul istoriei generale, ci, dimpotrivă, vine să o completeze. E nevoie, în aceeaşi măsură, şi de o istorie a Olteniei, a Bucovinei, a Transilvaniei ş.a.m.d.”, a adăugat Victor Neumann.
Prezent la lansare a fost şi istoricul Răzvan Theodorescu. Acesta a anunţat, în premieră, că va nominaliza Istoria Banatului la premiile Academiei Române. „Vreau să propun această a doua ediţie pentru un premiu al Academiei. Acest volum reprezintă mirabila întâlnire dintre Est şi Vest. Conceptul de istorie regională, care astăzi face furori în Europa, dar acum 30 de ani era condamnat, aş spune că are un suport democratic şi foarte actual. Ne place sau nu ne place, viitorul este al Europei Regiunilor. S-a vorbit de pasivismul bănăţean, comparativ cu efervescenţa transilvăneană, dar eu l-aş numi, mai degrabă, un anumit tip de înţelepciune austriacă. Stau şi mă întreb dacă această pasivitate nu vine, de fapt, dintr-o înţelepciune greu de înţeles pentru alte regiuni. Această deosebire dintre Transilvania şi Banat nu ne lezează cu nimic, ci, din contră, pune în valoare particularităţile fiecăreia dintre regiuni”, a declarat Răzvan Theodorescu.
Ultimele comentarii