Klaus Iohannis, la Timişoara: „Sunt lucruri care mă nemulţumesc la acest Cabinet. Nu e Guvernul meu”

Klaus Iohannis (o) Foto Presedintia RomanieiPreşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat într-un discurs ţinut la Timişoara că sunt unele lucruri care îl nemuţumesc la actualul Guvern, însă acest Guvern nu este al lui, iar „vremea în care preşedintele lua locul premierului a trecut”.

 

„Vremea în care preşedintele lua locul premierul a trecut. Asta nu înseamnă că, în calitate de mediator, nu voi interveni atunci când e cazul. Am făcut-o, o voi face şi mă voi implica pe subiecte majore care afectează bunăstare şi viaţa oamenilor sau bunul mers al ţării. Sunt lucruri care mă nemulţumesc la acest Guvern, dar nu toate se rezolvă pe scena publică. Unii au vorbit despre acest Guvern ca şi cum ar fi al meu. Nu e Guvernul meu! Acest Guvern a fost o soluţie, până la alegerile din toamna acestui an generată de o situaţie de criză şi la care au subscris toate partidele politice. Este Guvernul României. Şi tocmai, în perspectiva acestor alegeri, cred că a venit vremea programelor, a competiţiei şi a asumării politice pe care aştept să le văd de la partidele politice”, a declarat, potrivit Mediafax, preşedintele Klaus Iohannis, care s-a aflat, luni, la Timişoara, unde a deschis conferinţa Diaspora şi prietenii săi, printr-un discurs ţinut pe scena Operei Naţionale Timişoara.

Şeful statului a mai spus că în timpul mandatului său românii nu mai asistă la „războaie zilnice întrepreşedinte şi prim-ministru”, ceea ce demonstrează că instituţiile pot lucra împreună: „O stare de spirit şi un climat social se schimbă în ani. Totuşi, cred că realizăm cu toţii că nu mai avem zilnic războaie între preşedinte şi prim-ministru, nu se mai duc războaie împotriva unor instituţii întregi şi nu se mai inventează conflicte într-un joc politic de conjunctură. Am arătat că putem lucra împreună: Guvern, partide, instituţii, societate civilă, patronate, sindicate, pentru a crea acel climat social în care să evoluăm normal şi predictibil. Există ceva mai mult calm, mai multă înţelegere, păstrând însă dezbaterea şi concurenţa pe scena politică.”

Preşedintele României a ţinut să îi asigure pe cei care îi prevăd un mandat scurt că intenţionează să îl ducă la capăt: „Mă uit cu un oarecare amuzament la aceia care, neavând teme de atac consistente, parazitează dezbaterea publică prezicând-mi un final anticipat al mandatului. Eu le spun de pe acum să nu îşi facă Eu le spun de pe-acum să nu-şi facă iluzii şi să nu mizeze pe aşa ceva. Am mai trăit asta şi când am devenit primar. Mulţi îmi preziceau un final timpuriu din politică şi am plecat din funcţia de primar după 15 ani şi patru mandate ca să devin Preşedintele României. Vă asigur aşadar că îmi voi duce proiectul de ţară la bun sfârşit, nu pentru mine, ci pentru cetăţenii româniei pe care am privilegiul să-i reprezint.”

La conferința „Diaspora în Cercetarea Științifică și Învățământul Superior din România – Diaspora și prietenii săi 2016”, cel mai important eveniment academic al Timișoarei și al comunității Universităţii de Vest din Timişoara, au mai fost invitaţi şi ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, şi fostul ministru al Educaţiei, Sorin Câmpeanu. Acest eveniment, organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, a adus la Timişoara aproape 900 de cercetători din Statele Unite ale Americii, Canada, Marea Britanie, Irlanda, Belgia, Olanda, Franța, Germania, Danemarca, Finlanda, Suedia, Spania, Italia, Elveția, Austria, Ungaria, Croația, Serbia, Polonia, Moldova, Belarus, Israel, Egipt, Kuweit, Singapore, și, desigur, România.

 

Citeşte şi:

Klaus Iohannis – mesaj de la Timişoara către românii din ţară şi din străinătate: „Preşedintele lor îi vede, îi aude şi le cunoaşte problemele”

 

Klaus Iohannis, la Timişoara: „Ştiu de unde vin cele mai puternice atacuri” 

Print Friendly, PDF & Email