2023 va fi un an dificil. Nu sunt nici semne că partidele democratice îşi vor corija greşelile, că se vor revigora, nici conjunctura favorabilă pentru aceasta, criza venindu-le mănuşă populiştilor şi extremiştilor. Dacă însă dezamăgirea electoratului lor, justificată de altfel de mediocritate, de corupţie, de impostură, de numiri clientelare şi câte altele, se va transforma într-o măsură şi mai mare în letargie politică, riscăm să ne trezim în 2024 în faţa unui dezastru electoral.

Cel mai recent sondaj de opinie referitor la intenţia de vot a românilor, realizat de INSCOP la finalul lunii decembrie 2022 arată că şi PNL, şi PSD, şi USR sunt pe un trend descrescător faţă de luna anterioară, mai puţin AUR, care s-a aflat pe un trend ascendent: PSD – 31,5 la sută, comparativ cu 34,9 în noiembrie, PNL – 20,2 la sută, comparativ cu 20,8, AUR – 18,1 la sută, comparativ cu 16,1, iar USR – 10,9 la sută, comparativ cu 11,2. Poate fi un recul de moment, pe fondul unui val de iritare, de fustrare colectivă generat de votul împotriva admiterii României în spațiul Schengen, situaţie percepută ca un eşec al clasei politice de la putere. Deşi, în opinia mea, nu este un eşec al României, cu actualul cancelar al Austriei decizia ar fi fost aceeași, indiferent cine ne reprezenta țara, şi nici un efect al lipsei de respect față de România din cauza establishment-ului politic. Aceasta e retorică politică, prin intermediul căreia cei care uzează de ea încearcă să mai câștige niște voturi. Decizii de acest gen se iau pe cifre, pe analize. Or, veto-ul Austriei – de fapt, decizia cancelarului austriac Nehammer – nu a fost argumentat solid, nu s-a bazat pe analize și cifre. A fost, s-a văzut limpede, o decizie subiectivă. Cert este că Schengen va rămâne câteva luni, poate mai mult, o temă la care Opoziţia va recurge în încercarea de a capitaliza politic.

2023 se anunţă un an dificil, în care starea de criză din întreaga Europă – generată de un cumul de factori, unii aflaţi în interdependenţă: războiul din Ucraina, criza energetică, inflaţia, o posibilă recesiune prognozată de unii economişti, peste care se suprapune războiul informatic pe care Rusia îl duce de ani de zile – va afecta şi România. Toţi aceşti factori ameninţă să ducă la o scădere mai accentuată a încrederii publice în clasa politică de la putere şi la o consolidare a partidelor, a mişcărilor populiste, extremiste dacă nu făţiş pro-ruse, cel puţin vădit anti-occidentale care nu numai că nu vin cu soluţii concrete, fezabile de ieşire din vreo criză, dar ceea ce prezintă drept soluţii ar duce, pe termen lung, la pierderi incalculabile din punct de vedere al democraţiei.

La o erodare mai pronunţată a încrederii publice în PNL, PSD, USR – partide cu minusuri, dar nu cu derapaje antidemocratice, extremiste – pot duce şi problemele interne cu care se confruntă.

PNL este vizat de scandaluri de plagiat la vârf, care sunt nu doar tolerate, dar cei acuzaţi de plagiat, premierul Nicolae Ciucă şi ministrul de Interne Lucian Bode, recurg, graţiei funcţiei de pe care o au, la tot fel de tertipuri pentru a îngreuna un verdict final. În mod similar, dar cu alte tehnici, procedase şi fostul premier PSD Victor Ponta, în încercarea – inutilă, s-a dovedit până la urmă – de a-şi salva onoarea şi titlul de doctor. În plus, PNL mai trage, la nivel de percepţie publică, ponoasele nedemocraticului congres din septembrie 2021 – când Florin Cîţu, şi el istorie între timp, a fost ales având susţinerea ostentativă a preşedintelui Klaus Iohannis –, congres precedat de scandaluri politice de natură internă, jucate impudic şi iraţional pe scena publică. PNL mai trage şi ponoasele alianţei de guvernare cu PSD, alianţă la care s-a ajuns in extremis şi la care a contribut şi imaturitatea politică a unor lideri USR care au decis ieşirea din guvernul constituit cu liberalii. Nu în ultimul rând, actul de guvernare în care este implicat PNL duce – mai ales în timp de criză multiplă şi prelungită – la o erodare a capitalului electoral.

PSD, neafectat, ca în anii trecuţi, de scandaluri-cutremur de corupţie – asta şi pe motiv că Justiţia nu mai lucrează cu motoarele anticorupţiei turate la maximum12 –, neafectat nici devoalarea publică a unor teze de doctorat plagiate ale unor politicieni la vârf –, va fi şi el şi mai mult erodat de guvernare. Asta dacă, în preambulul lui 2024, an electoral cu patru rânduri de alegeri, nu va face o piruetă, în stilu-i consacrat deja, şi, la rocada stabilită pentru luna mai, va refuza preluarea mandatului de premier sau chiar va găsi un tertip pentru ieşirea de la guvernare. Nu sunt încă indicii că se va ajunge aici, dar privind retrospectiv la modul în care PSD a mai jucat politic, poate fi luată în calcul şi o astfel de situaţie.

USR, care era la un moment dat pe un trend de creştere incredibil, este vlăguit de conflicte interne, de cele cu aripa Cioloş, ieşită între timp din partid. Apoi, cu excepţia, câtorva politicieni, a produs dezamăgire în rândul propriului electorat; poate şi din cauză că au fost aşteptări nerealist de mari, poate şi din cauză că nu au fost pregătiţi nici pentru administraţie, nici pentru jocul politic în general, unde este nevoie şi de experienţă, nefiind suficiente doar elanul şi bunele intenţii.

2023 va fi un an dificil. Nu sunt nici semne că aceste partide îşi vor corija greşelile, că se vor revigora, nici conjunctura favorabilă pentru aceasta, criza venindu-le mănuşă populiştilor şi extremiştilor. Dacă însă dezamăgirea electoratului lor, justificată de altfel de mediocritate, de corupţie, de impostură, de numiri clientelare şi câte altele, se va transforma într-o măsură şi mai mare în letargie, politică, riscăm să ne trezim în 2024 – an în care vom avea alegeri europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale – în faţa unui dezastru electoral. Un partid care nu iese din limitele democratice, deşi are minusuri, imperfecţiuni, mai poate fi temperat, strunit electoral. Un partid extremist, care poate ajunge la putere pe fondul dezamăgirii, al oboselii, al apatiei publice, vine cu ameninţări incalculabile la adresa democraţiei şi pe termen lung.