“Don-quijotism”-ul lui Teodor Mărieş

Melania-CInceaPentru că Timişoara este în doliu, în amintirea celor ucişi în Decembrie 1989, pentru că, nici după 25 de ani, Justiţia nu le-a făcut dreptate, pentru că de multe din idealurile pentru care s-a ieşit în stradă în acel Decembrie s-a ales praful – unul dintre ele fiind lustraţia –, am decis să republic un editorial pe care l-am scris, în februarie 2012, din respect pentru un om. Un om care îşi pusese să­nătatea şi viaţa chezaş unor idealuri ce aparţin de o lume morală. Dovedind, astfel, ceea ce era de dovedit. In­clusiv, lipsa de voinţă poli­tică de a lustra clasa po­litică. Ge­nerată de fap­tul că, încă, e prea devreme pen­tru un ast­fel de exerciţiu, că e, deja, foarte târ­ziu, dacă ne raportăm la startul greşit pe care l-am avut în ‘90.

 

„A patra grevă a foamei, care se apro­pie de 100 de zile. Nu cere nimic pentru el personal : nici drep­turi de revoluţionar, nici te­renuri, nici vilă de pro­tocol. Nu cere timpi de antenă, nu scrie memorii la ziare. De alt­fel, a fost şi conti­nuă să fie ignorat de o covârşitoare par­te a pre­sei, pentru care o grevă a foamei făcută pen­tru un ideal civic nu are nicio valoare : nu face tiraj, nu face rating, deci, nu aduce bani. El, gre­vistul foamei, militant pentru acel ideal, ig­noră, însă, ignorarea şi ignoranţa şi-şi conti­nuă demersul, deşi este conştient că-l poate costa via­ţa. Vrea lucruri simple, dezirabile într-o societate democratică, despre care se pr­e­supune că s-a dezrobit de comunism şi iz­băvit de păcatele lui. Vrea recunoaşterea unor adevăruri ce se cuvin istoriei noastre recente şi, implicit, dreptatea care decurge din aceste adevăruri.

Sunt aproape o sută de zile de când Teodor Mărieş, fervent susţinător al Legii Lustraţiei şi al Legii im­prescriptibilităţii crimelor comunismului, a de­cis să intre într-o nouă grevă a foamei, pentru sensibilizarea cla­sei politice la mâna şi chere­mul căreia stă vo­ta­­rea celor două legi – reglemen­tări recoman­date, de şase ani, de Raportul final de condamnare a crimelor comunismului. I-au fost alături o mână de oameni : colegi din Asociaţia «21 Decembrie», trei dintre ei intrând, de ase­me­nea, în greva foamei, în semn de so­lidaritate, prieteni din societatea civilă şi sem­natari ai indezirabilului pentru mulţi Raport de con­dam­nare a crimelor comunismului, uniţi, cu toţii, de aceleaşi idealuri civice. Unii, cu­noscându-i tena­citatea, dar în egală măsură, conştienti­zând lup­ta inegală cu sistemul, l-au sfătuit să renunţe. Nu a re­nun­ţat şi nu dă semne că o va face voluntar.

Gestul lui Teodor Mărieş a fost însă ignorat, într-un gest de dezinteres ce se vrea demobilizator, de către reprezentanţii clasei politice vizate a fi sensibilizată prin aceas­tă formă de protest extrem. Politicieni surzi, indolenţi şi inconştienţi. Politicieni al căror comportament este de neînţeles pentru electo­rul care şi i-a ales ca reprezentanţi în forul nu­mărul unul al democraţiei. Politiceni care se complac în mizeria trecutului – al propriului tre­cut sau al trecutului mentorilor care i-au pro­pulsat în cariera politică şi pe care îi apără cu o îndârjire ipotecată, probabil, în contul unui nemeritat salt profesional. Oficialii Camerei Deputaţilor şi ai Senatului nu au avut nicio reac­ţie publică voluntară în decursul atâtor zeci de zile de protest extrem. Atitudinea aceasta nu face decât să stea dovadă faptului că şi Legea Lustraţiei, şi legea imprescriptibilităţii crimelor comunismului nu sunt tardive în România.

Abia după ce în mediul virtual au început să fie trimise scrisori deschise către politicienii care pot şi au obligaţia să miş­te lucrurile în direcţia firească, de ale căror jocuri politice depind vieţile unor oameni, abia după ce au început să circule apeluri de susţi­nere a lui Teodor Mărieş şi a celorlalţi grevişti ai foamei, la Camera Deputaţilor au intrat în dezbatere, în 21 februarie, Legea imprescripti­bilităţii crimelor comunismului şi Legea recu­noştinţei, votul final urmând a fi dat în 28 februa­rie. Adică, în cea de a o suta zi de grevă a foamei pen­tru liderul Asociaţiei «21 Decembrie». Nici­un cuvânt, însă, despre Legea lustraţiei. Nicio explicaţie privind lipsa ei de la dezbateri.

În condiţiile în care fiecare zi de  întârziere creşte riscul la care sunt expuşi cei patru protestatari, dar mai cu seamă pentru Teo­dor Mărieş, cine îşi asumă responsabilitatea pentru dispreţul profund şi dezinteresul dezu­manizat cu care au fost trataţi până acum?”

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS