10 ani de relansarea învățământului profesional, sărbătoriţi şi la Timişoara

 La aniversarea a zece ani de la înființarea primelor clase de învățământ profesional dual din România, Liceul Tehnologic Energetic “Regele Ferdinand I”, din Timişoara, cunoscut şi sub numele Școala Duală Banat, a organizat azi Ziua Porților Deschise.

 

„Acum zece ani am fost prima școală din Timiș care am avut curajul să pornim acest proiect de formare profesionala în sistem dual, alături de trei companii germane. Am început cu o clasă de 17 elevi, iar în prezent avem zece clase și peste 200 de elevi. Celor trei companii mari s-au alăturat în acest frumos proces de formare a tinerilor meseriași și alte companii. În prezent avem 17 firme partenere, companii de top din țară. Am pornit cu o calificare, cea de Electromecanic utilaje și instalații industriale, iar în prezent formăm tineri pentru a deveni și operatori la mașini cu comandă numerică, electricieni aparate electrice și energetice și începând de anul acesta mecanici echipamente hidraulice și pneumatice. Toate aceste calificări au fost solicitate de-a lungul anilor de companiile partenere, în funcție de cerințele pieței muncii”, declară directoarea Liceul Tehnologic Energetic “Regele Ferdinand I”,m prof. Luminița Filip.

În anul școlar 2022-2023 ăn Timiş vor fi disponibile peste 1300 de locuri la învățământul profesional, dintre care aproape 400 în sistemul dual. La Școala Duală Banat vor fi disponibile 96 de locuri, împărțite pe următoarele calificări: Electromecanic utilaje și instalații industriale (36 locuri), Operator mașini cu comandă numerică (12 locuri), Electrician aparate și echipamente electrice și energetice (24 locuri ), Mecanic echipamente hidraulice și pneumatice (24 locuri).

În cadrul acestui parteneriat, Primăria Timișoara a fost alături de la început, asigurând masa și cazarea elevilor, precum și diverse dotări materiale sau investiții în spațiile de învățământ.

Edilul Timișoarei, Dominic Fritz, afirmă că acest liceu este exemplul cel mai clar al potențialului pe care îl are colaborarea dintre sistemul educațional, administrația publică și mediul de afaceri. „De zece ani, Primăria sprijină învățământul dual și o va face și în continuare, pentru că Timișoara are nevoie de meseriași bine pregătiți, care să răspundă cerințelor și exigențelor companiilor din oraș. Felicit cadrele didactice și companiile implicate pentru tot ceea ce fac pentru ca acest sistem să se dezvolte. Îi felicit și pe actualii elevi, iar celor aproape 400 de adolescenți care vor învăța anul viitor în clasele de învățământ dual din Timișoara le urez să devină cei mai buni meseriași”, mai spune Dominic Fritz.

Pe lângă dotările atelierelor și laboratoarelor de practică de la școală, elevii beneficiază de îndrumare specializată și practică pe echipamente tehnologice avansate și în cadrul companiilor partenere. Sute de elevi au fost instruiți de-a lungul vremii de mentori profesioniști din cadrul companiilor, iar acum mulți dintre ei sunt angajați ai acestor firme.

Una dintre ele este Continental Romania, care se numără, încă din anul 2012, printre inițiatorii și susținătorii reintroducerii educației profesionale în sistemul preuniversitar de învățământ. „Mulțumesc conducerii școlii, autorităților locale și naționale pentru implicarea continuă și buna colaborare în acest proiect comun. Compania s-a implicat în dezvoltarea acestei forme de educație mai întâi în Timișoara, Brașov, și Carei, iar la scurt timp, și în Sibiu. În tot acest timp, peste 500 de elevi, mulți dintre aceștia absolvenți ai Liceului Tehnologic Energetic «Regele Ferdinand I»,  au deprins o calificare, respectiv o parte au fost angajați în fabricile sau centrele de inginerie Continental din țară”, declară Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental Romania.

O alta este Dräxlmaier Timișoara, partener de încredere al liceului în proiectul de școală profesională, din anul 2013. „Este un proiect de succes, dovadă că mulți dintre acei absolvenți sunt acum colegii noștri în zona de producție. În perioada următoare investim într-un spațiu nou, cu aparatură de training de ultimă generație, unde elevii au șansa să lucreze cu cele mai noi tehnologii de producție pentru componente electronice și asamblarea de sisteme de baterii pentru industria auto”, afirmă Violeta Robu, manager Resurse Umane la Dräxlmaier Timișoara.

În cadrul sistemului de învățământ profesional dual elevii se bucură de o serie de beneficii, printre care bursă lunară de 400 de lei, masă și cazare gratuite, diverse prime și beneficii din partea companiilor în cadrul cărora fac practică, unde de altfel au și prioritate la angajare după terminarea studiilor. Totodată, la finalizarea celor trei ani de studiu obțin un certificat de calificare profesională recunoscut în Europa – Europass și pot continua studiile la liceul seral, pentru a lua diploma de bacalaureat și, de ce nu, studiile universitare. De altfel, printre absolvenții Școlii Duale Banat se numără și actuali sau viitori ingineri.

Print Friendly, PDF & Email