O prelegere despre totalitarism și condiția umană a fost susținută, marți, la Universitatea de Vest din Timișoara, de către politologul Vladimir Tismăneanu. În cuprinsul unei expuneri extrem de dense, punctate cu numeroase trimiteri la referințe culturale valoroase, profesorul Vladimir Tismăneanu a vorbit despre originile totalitarismului, despre elementele care au făcut din secolul XX un veac al utopiilor radicale și al extremismelor ideologice, despre iluzia asistării la naufragiul final al totalitarismului și despre o serie de probleme și provocări ale prezentului.

„Secolul XXI, sub auspiciile unei graduale barbarizări a standardelor morale”

Politologul Vladimir Tismăneanu, profesor de Științe Politice la Universitatea Maryland din SUA, a susținut, marți, la Universitatea de Vest din Timișoara, o prelegere pe tema „Totalitarismul și condiția umană”.

În debutul expunerii, orientate pe relevarea originilor totalitarismului și a elementelor care au definit totalitarismul de tip național-socialist și pe cel de tip comunist, Vladimir Tismăneanu a apreciat că, din punctul de vedere al principalelor opțiuni morale, istorice și politice, secolul XXI este indistinctibil de secolul XX. Fiind plasat sub auspiciile a ceea ce a numit, prin recurs la un citat din istoricul britanic Eric Hobsbawm, a fi un proces de „graduală barbarizare a standardelor morale”, care a debutat o dată cu Primul Război Mondial, în 1914, și care nu s-a încheiat încă.

Vladimir Tismăneanu a evocat secolul XX ca fiind o perioadă a marilor utopii radicale și a extremismelor ideologice, în care istoria condensată a consemnat două conflagrații mondiale și o perioadă, 1989 – 1991, care a părut să însemne o înfrângere a totalitarismului. Dar care nu a reprezentat un moment al naufragiului final, ci a fost mai degrabă rodul unei gândiri deziderative, care doar a anticipat un triumf al liberalismului.

„Totalitarismul este un produs inseparabil istoric de Primul Război Mondial”, explică profesorul Tismăneanu. Adăugând că, la acel moment, lumea se afla într-un moment de căutare a unei noi hierofanii, care s-a concretizat într-o formă de sacralizare a politicului. Acesta a fost contextul în care, pe fondul deja formulatei doctrine marxiste, la începutul secolului XX au început să fie urzite ideile menite să inspire și să mobilizeze energiile colective, în numele unui proiect capabil să mobilizeze comunitatea.

Într-o prezentare punctuală a elementelor definitorii ale totalitarismului, Vladimir Tismăneanu a făcut referire, pe rând, la impunerea partidului unic și a monopolului puterii, ca expresie a unor forme de „apostolat mundan și imanent al unei misiuni transcendente”. În plus, a mai relevat el, un alt element definitoriu pentru ambele tipuri de totalitarism a fost reprezentat de ideologie care ajunsese să impregneze toate celulele ce defineau țesutul moral al individului.

Distrugerea statului de drept, bazată printre altele pe ceea ce oratorul a desemnat a fi fost – prin trimitere la formularea filosofului și eseistului Alain Besançon – un demers de „falsificare a binelui” și a noțiunii de bine, dus de către exponenții la vârf ai ideologiilor totalitare până la stadiul de totală suspendare a distincției dintre bine și rău, a fost menționată de Vladimir Tismăneanu ca definitorie. Acesta a făcut referire în expunerea sa și la ceea ce a desemnat a fi reprezentat „mitul Omului Nou”. Propus atât de comunism, cât și de național-socialism, ca expresie eșuată a unor proiecte de revoluții antropologice. Controlul minților și distrugerea omului interior, apologia violenței, căreia îi era atribuită o funcție cathartică, prin justificarea ei ca instrument legitim și dezirabil, parte dintr-un demers de purificare, precum și construirea inamicului subiectiv au reprezentat, de asemenea, elemente definitorii ale totalitarismului, a punctat profesorul Tismăneanu.

Referindu-se la violență ca instrument al oricărui tip de totalitarism, a remarcat, plastic, faptul că acesteia îi era atribuit rolul de „moașă care să ajute la aducerea pe lume a unui nou tip de umanitate alternativă”, prin „eliminarea buruienilor din corpul social”.

„Violența este celebrată ca fiind un proiect purificator”, a remarcat  Vladimir Tismăneanu care, în finalul expunerii sale, a definit totalitarismul prin recurs la două formule: machiavelism utopic și iacobinism mesianic.

Totalitarismul, o amenințare plasată, încă, "around the corner”

„Totalitarismul nu poate fi considerat un sistem defunct, atâta vreme cât rămâne actuală problema salvării”, apreciază Vladimir Tismăneanu, făcând trimitere, în context, la conținutul romanului Ciuma al lui Albert Camus.

Context în care a apreciat și că, ținând cont de datele înfățișate în expunerea sa, pe care a desemnat-o a fi reprezentat „prolegomene la înțelegerea unui coșmar istoric”, totalitarismul rămâne o problemă actuală, prezentă, plasată „around the corner”.

Vladimir Tismăneanu este de părere că proiectul politic al lui Vladimir Putin este „înrădăcinat în mesianismul bolșevic și pravoslavnic”. Și spune că Rusia va continua să se definească pe sine prin opoziție, indicând mereu invocatele neajunsuri ale Occidentului, pe care va continua să îl prezinte ca fiind „putred, decadent, mercantil și efeminat”.

Evaluând coordonatele actuale ale evoluției preşedintelui rus, Vladimir Tismăneanu afirmă că acesta manifestă similitudini șocante cu fostul președinte Boris Elțîn, în ultima sa fază, fiind „tot mai însingurat și mai slăbit”.

În ceea ce privește ipoteza unei posibile revigorări a comunismului, profesorul Tismăneanu este de părere că ideologia comunistă fiind acum „în zdrențe”, ar mai putea reveni doar pe fondul unei noi ideologii. Și a făcut trimitere, în context, la aprecierea sociologului francez Daniel Chirot, potrivit căreia, în prezent, asistăm la un moment de „reconciliere între inteligența occidentală și democrația liberală”.

Confruntarea cu trecutul, o obligație necesară înțelegerii vieții de apoi a cadavrelor politice

Referindu-se la personalitatea profesorului Vladimir Tismăneanu, moderatorul dezbaterii, conf. dr. Silviu Rogobete, a apreciat că acesta este cea mai influentă personalitate publică din spațiul românesc, a cărui implicare în condamnarea comunismului ca regim totalitar și criminal, din postura de președinte al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, a echivalat cu asumarea unui exercițiu primejdios, dureros, dar și purificator, în egală măsură, al oglindirii unei realități istorice. Exercițiu referitor la care Silviu Rogobete afirmă că a fost cu atât mai util cu cât, în absența unei asumări și înțelegeri a trecutului, viitorul devine riscant. Din această perspectivă, mai spune el, se dovedește necesară lupta cu „marasmele și fantasmele trecutului”.

La confruntarea cu trecutul, ca obligație, s-a referit și Vladimir Tismăneanu. Care a opinat, cu referire la comunism, că acesta s-a dovedit a fi asemeni unui cadavru care se mișcă încă. „Există o viață de apoi a cadavrelor politice”, spune profesorul Tismăneanu, evocând, în context, și o apreciere potrivit căreia întreaga muncă de studiere a arhivelor și procesul în sine al elaborării raportului de condamnare a crimelor comunismului a reprezentat mai degrabă o vivisecție decât o autopsie. Și aceasta întrucât o componentă a acestei munci a implicat și confruntarea fizică directă cu făptuitorii, cu victimele, dar și cu o parte dintre martorii ce au contemplat cele petrecute și care controlau încă o parte din spațiul public.

Citeşte şi: Vladimir Tismăneanu, la Timişoara: „Traian Băsescu a fost direct și total implicat în demersul de condamnare a crimelor comunismului”