Teatrul Național din Timișoara organizează vineri, 14 iunie, în Sala Mare, un eveniment european în premieră absolută – repetiția generală cu public a spectacolului Trezire, viitoarea premieră a celebrului regizor și actor italian Pippo Delbono.
Publicul are pentru prima dată șansa de a intra în laboratorul de creație al unuia dintre marile spirite ale culturii timpului nostru. Pippo Delbono este un artist pentru care însăşi lumea este un spectacol fabulos, alcătuit din frumusețe, durere, emoție, speranță și deznădejde, un spectacol care se adresează Ființei umane, în toată varietatea sa. Compania sa de teatru aduce împreună artiști profesioniști – actori sau clovni –, dar și oameni cu diferențe fizice sau psihice, refugiați, oameni respinși de societate, a căror voce se face auzită acum.
Teatrul Național, în calitate de coproducător al spectacolului, va găzdui pe scena sa, între 8 și 14 iunie, repetițiile generale ale spectacolului și va deschide publicului larg poarta spre drumul fascinant către Trezirea lui Pippo Delbono, în acord cu viziunea deschisă, integratoare a autorului său, transmit reprezentanţii Naţionalului timişorean.
Spectacolul Trezirea are ca punct de plecare o experiență personală care, însă, reverberează în poetica proprie a lui Pippo Delbono, pentru a se revărsa într-un sentiment al pierderii. Un sentiment care se cere vindecat, dar care poate fi vindecat doar printr-un gest de solitară răzvrătire și prin recunoașterea unei mari fragilități. Pentru prima dată, în spectacol nu se regăsesc textele autorilor pe care Pippo Delbono i-a iubit, pe care i-a întâlnit în călătoriile către Itaca sa personală și pe care adesea le-a recompus pentru a le face și mai personale. De data aceasta, artistul folosește doar cuvintele lui – poveștile și poeziile pe care le scrie de-o vreme încoace.
Publicul din Timișoara și din România, spectator al creației prezentate pe scena Teatrului Național ca parte a Anotimpurilor FEST-FDR, în cadrul Capitalei Europene a Culturii, La Gioia, a pășit deja în universul aparte, fabulos, de o umanitate aproape dureroasă a artistului italian. Trezire va avea premiera timișoreană în luna decembrie a acestui an.
Spectacolul este o coproducție internațională, o colaborare care a reunit teatre din Italia, Franța, România și Belgia, respectiv Emilia Romagna Teatro ERT / Teatro Nazionale, în calitate de producător executiv și Teatro Stabile din Bolzano, Teatro Metastasio din Prato, Théâtre de Liège, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, Institutul Italian de Cultură din București, FITS, Teatro Piemonte Europa/Festival delle Colline Torinesi și Théâtre Gymnase-Bernardines din Marsilia, în colaborare cu Centro Servizi Culturali Santa Chiara, Trento și Le Manège Maubeuge – Scène Nationale, în calitate de coproducători.
Accesul la repetiția generală cu public din data de 14 iunie se face pe bază de înscriere, on-line la adresa de email office@tntm.ro sau fizic, la Agenția de bilete Mărășești, de marți până duminică, între orele 11 – 19.
Ultimele comentarii