UVT a inaugurat şantierul celui mai mare cămin studențesc din țară

Universitatea de Vest din Timişoara a inaugurat luni, 3 octombrie, şantierul viitorului cămin studenâesc de pe strada Renaşterii, proiectat la noile standarde de eficiență și protecție de mediu. Evenimentul a fost marcat prin crearea unei capsule a timpului, care conține simboluri actuale și un mesaj pentru posteritate.

 

În căminul studenţesc de pe str. Renașterii nr. 24B vor fi cazaţi peste 900 de studenți, aceta fiind cel mai spațios cămin al Universităţii de Vest din Timişoara şi, totodată, cel mai mare din ţară. Construcţia, proiectată de Concrete & Design Solutions, va fi realizată de Concelex.

Valoarea investiției este de 138 demilioane lei (plus TVA), din care 90 milioane de lei sunt destinați construcției, cu un termen de realizare de doi ani. Fondurile sunt asigurate de Companiei Naționale de Investiții.

La fundaţia viitorului cămin studenţesc a fost pusă o unei capsulă a timpului, care conține simboluri actuale și un mesaj pentru posteritate. Foto: UVT

Proiectul include construirea unui imobil de șapte nivele (S+P+4E+E5 parțial), cu o suprafață construită de 4128 mp şi o capacitate de 902 locuri în camere de două persoane și 32 locuri de cazare pentru persoane cu dizabilități. La acestea se adaugă și 156 de locuri de parcare pentru autovehicule și 120 pentru biciclete. Clădirea propusă va fi formată din cinci tronsoane.

„Noul cămin al Universității de Vest din Timișoara va crește substanțial capacitățile de cazare ale universității noastre, adăugând peste nouă sute de locuri la capacitățile existente. Practic, vom dezvolta, cu susținerea financiară publică acordată de Guvernul României, un nou campus studențesc în Timișoara, în zona străzii Renașterii”, declara rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, la începutul anului, când a fost desemnat constructorul.

Rectorul Marilen Pirtea. Foto: UVT

Potrivit acestuia,Timișoara va oferi un nou standard de viață în spațiile celui mai mare cămin studențesc din România, care urmează să intre în circuitul universitar începând cu toamna anului 2024: „Atractivitatea UVT și a Timișoarei, ca oraș universitar, va câștiga un avans semnificativ prin această investiție, o recunoaștere binevenită a importanței naționale și internaționale a centrului nostru universitar.”

Print Friendly, PDF & Email