USRPLUS Timiş acuză o vânătoare de vrăjitoare împotriva lui Dominic Fritz

Foto: Petre Cojocaru

Consilierii locali PNL, PSD și Pro România au votat în ședința Consiliului Local din data de 13 iulie un proiect de hotărâre care are un singur obiectiv: o vânătoare de vrăjitoare împotriva primarului Timișoarei Dominic Fritz, susţine USRPLUS Timiş.

 

Hotărârea obligă Primăria Timișoara să publice copiile actelor de identitate ale consilierilor locali, primar, viceprimari și personal cu funcții de conducere, pentru a se demonstra că aceștia au domiciliul în Timișoara. Consilierii locali ai USRPLUS spun că acest proiect este ilegal și neconstituțional.

„Toți am trecut prin procedura de validare a candidaturii, prima oară de către BEC, iar după alegeri, am fost validați de către instanța de judecată, una din condițiile ambelor validări fiind să avem domiciliul în UAT-ul unde am candidat/am fost aleși”, declară Rodica Militaru.

În ceea ce privește domiciliul lui Dominic Fritz, primarul Timișoarei, mai spune aceasta, instanța de judecată a constatat că, potrivit certificatului de înregistrare numărul 139361, cetățeanul german, membru al Uniunii Europene are reședința în Timișoara și că astfel, criteriul de reședință sau domiciliu a fost îndeplinit.

„Care e noima acestui proiect, care este ilegal, alta decât în a relua falsul promovat de fostul primar Nicolae Robu, acela că dl. primar nu locuiește în Timișoara?”, se întreabă un alt consilier local USRPLUS Ovidiu Merean.

Paula Romocean, şi ea consilier local USRPLUS, a anunțat că USRPLUS nu poate vota să oblige o instituție a statului să comită un act ilegal și neconstituțional: „Aleșii Timișoarei și angajații Primăriei Timişoara au trecut prin vot, prin validarea instanțelor ori prin concursuri și selecții conform legilor din România, le-au fost deja verificate datele, altfel nu ar fi putut să ajungă acolo unde sunt astăzi. Administrația publică este guvernată de legi și de Constituția României, nu de interesele electorale ale contracandidaților lui Dominic Fritz, Robu și Craina, sau ale coaliției PNL-PSD-Ponta.”

Secretarul General al Primăriei Municipiului Timișoara, Caius Şuli, a anunțat că hotărârea excede cadrul legal, că nu a fost avizată și nici contrasemnată de el, din această cauză fiind susceptibilă de contestare a legalității, cel puțin din motive de procedură.

Vă investiți energia politică în jocuri. Dacă nu știți de ce domnule Craina și Pro România, ați pierdut alegerile, dacă nu știți de ce, profesor doctor Honoris Causa Nicolae Robu și PNL, ați pierdut alegerile, de asta ați pierdut, pentru că v-ați ocupat de jocuri. Nu am întâlnit niciun cetățean care să ceară să-mi vadă buletinul, cetățenii vin la mine cu problemele și ambițiile lor. Știți care este contextul politic al acestui proiect: unii nu pot să accepte o realitate legală că Timișoara are un primar legitim ales. Și este în regulă să nu accepte asta, dar ați aruncat acest proiect în acest pretins vid de legitimitate. Nu este vorba despre transparență, ci despre un război politic penibil al unor persoane care nu pot accepta că timișorenii au făcut o alegerile. Lăsați ipocrizia și apucați-vă să faceți treabă pentru timișoreni!”, declară primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

 

Print Friendly, PDF & Email